Pentru majoritatea deținuților, privarea de libertate echivalează cu timp mai mult pentru… instruire. În absența posibilității de a desfășura alte activități, cei mai mulți dintre deținuți își petrec timpul în închisoare citind.
Unii dintre ei atât de mult, încât ajung chiar să aprofundeze un anumit domeniu, preferat fiind cel al dreptului. Nu puține au fost cazurile în care deținuții au dat dovadă de o bună cunoaștere a dreptului penal și a legilor conexe atunci când judecătorul i-a invitat să ia cuvântul pentru susținerea cererilor pe care le-au formulat.
Dar cel mai mult se pare că le place să invoce drepturile fundamentale conferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe care obișnuiesc să le turuie pe de rost fără să clipească. Uneori, cu folos, alteori… doar așa, ca să arate câte cunoștințe de drept au.
Un deținut aflat în custodia Penitenciarului Arad a reușit să convingă prima instanță de judecată că trebuie să i se asigure accesul la cel mai popular mijloc de informare și, implicit, la căsuța electronică personală. Vremurile în care deținuții erau îmbrăcați în haine vărgate și ținuți după zăbrele au apus de mult timp. Acum persoanele private de libertate care execută pedepse în regim deschis sau semi-deschis au acces la televizor, frigider, bufet și… internet.
Prin urmare, bărbatul a formulat o cerere de chemare în judecată a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor solicitând obligarea pârâților la plata de despăgubiri în cuantum de 7.000.000 lei şi la asigurarea accesului la internet – poştă electronică.
În motivare, a invocat că cele două instituţii erau obligate să-i asigure accesul la poşta electronică şi internet pentru a-şi putea exercita dreptul la informare, petiţionare, cultură, religie, educaţie, corespondenţă, fără discriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni. În drept, reclamantul a invocat, în susținerea pretențiilor sale, dreptul la corespondenţă [art. 8 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994], libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie [art. 9 alin. (1) din aceeaşi convenţie, art. 29 din Constituţia României republicată], libertatea de exprimare, ce implică şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei [art. 10 alin. (1) din aceeaşi convenţie, art. 30 alin. (1) din Constituţia României republicată], dreptul la instruire [art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale art. 32 alin. (1) din Constituţia României republicată], dreptul la cultură (art. 33 din Constituţia României republicată), precum și alte numeroase texte de lege cuprinse în Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Codul civil, Legea 544/2001 – a liberului acces la informații publice și O.G. nr. 27/2001 (reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora).
Acțiune admisă parțial
După ce a ascultat toate aceste invocări ale textelor de lege, completul de judecată a Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea reclamantului în sensul obligării pârâţilor să asigure reclamantului accesul la poşta electronică, în exercitarea drepturilor la petiţionare şi corespondenţă, fiind respinsă însă cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri atât reclamantul, cât și cei doi pârâți, la Curtea de Apel Timișoara. Pe calea apelului, reclamantul a criticat soluţia dată doar sub aspectul respingerii cererii în despăgubiri astfel că, date fiind limitele caracterului devolutiv al apelului, hotărârea tribunalului nu a fost examinată din perspectiva respingerii cererilor vizând respectarea altor drepturi (indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată). Pe de altă parte, pârâţii au criticat ca nelegală hotărârea de obligare a lor la a-i asigura reclamantului acces la poşta electronică în exercitarea drepturilor la petiţionare şi corespondenţă.
Textele de lege invocate de reclamant nu au fost însă suficiente pentru a convinge completul de judecată al Curții de Apel Timișoara. Instanţa a reţinut, în primul rând, faptul că, aflat în exercitarea pedepsei, reclamantul ar fi putut invoca împrejurarea că ar fi discriminat în raport cu persoane aflate în situaţii comparabile, respectiv cu cele care execută pedepse privative de libertate, or acesta nu a făcut-o.
Pe de altă parte, în concordanţă cu normele interne şi CEDO, legea stabileşte restricţii şi limitări ale regimului persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate comparativ cu drepturile de care se bucură ceilalți cetățeni.
În consecință, Curtea de Apel Timișoara a reţinut că lipsa accesului reclamantului la poşta electronică în vederea exercitării pe această cale a dreptului la petiţionare şi corespondenţă nu se constituie într-o discriminare în sensul legislaţiei interne şi nici al Convenţiei şi că, putând fi exercitate în condiţiile mai sus arătate, aceste drepturi nu i-au fost în vreun fel încălcate.
În concluzie, se pare că deținutul, care a uimit asistența în sala de judecată cu cunoștințele sale juridice, nu a avut răbdare să parcurgă până la capăt întreaga materie…
