Un nou meci cu Dinamo

Un nou meci cu Dinamo

Un nou meci cu Dinamo

SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu în etapa a doua a Cupei României la rugby. Vicecampioana o înfruntă pe Dinamo București sâmbătă, 20 septembrie, cu începere de la ora 11, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț.

Ambele echipe s-au impus în runda inaugurală. Alb-violeții au făcut-o pe terenul Rapidului, iar alb-roșii în duelul cu CSU Elbi Cluj.

„Victoria cu Rapid ne-a mai ridicat moralul. Între finala Ligii și jocul cu Rapid am avut o săptămână grea, cu frustrări și regrete, dar înțelegem că am început o nouă competiție și trebuie să fim la nivel înalt.

CITEȘTE ȘI: Sistemul Coca-Cola aniversează 30 de ani de producție la Timișoara printr-o investiție de cinci milioane de lei într-un parc fotovoltaic

Dinamo vine după ce a disputat doar finala mică a campionatului și cu siguranță și-a pus mari speranțe în Cupa României.

Noi, însă, jucăm acasă, sper ca tribunele să fie pline și să ne poarte către victorie”, a declarat jucătorul Ovidiu Neagu.

Este al patrulea duel direct dintre cele două echipe în acest sezon. SCM USV Timișoara câștigat precedentele trei meciuri, prima dintre ele contând pentru Supercupa României.

În altă ordine de idei, lovitura în zona feței primită de Marius Simionescu în meciul cu Rapid București s-a dovedit a fi una serioasă. El a fost operat miercuri și va lipsi câteva săptămâni de pe teren.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *