Un bebeluș prematur s-a născut în ambulanță, în drum spre Timișoara

Senat. Autovehiculele ambulanței pot avertiza luminos utilizând culoarea roșie când se deplasează în acțiuni urgente

Un bebeluș prematur s-a născut în ambulanță, în drum spre Timișoara. Emoții mari pentru echipajul unei ambulanțe din Deva. Membrii acestuia au preluat o gravidă dintr-un spital hunedorean.

CITEȘTE ȘI: Un tramvai a deraiat și a retezat un stâlp de beton. La un pas de tragedie, în vestul țării (Video)

Femeia avea risc mare de naștere prematură și urma să fie transferată la Maternitatea Bega din Timișoara, pentru monitorizare și îngrijiri.

Bebeluș venit pe lume la 33 de săptămâni

Doar că bebelușul a venit pe lume, la 33 de săptămâni, chiar în salvare.

Asemenea situații se întâlnesc destul de rar, dar cadrele medicale de pe ambulanță s-au descurcat excelent, iar șoferul a reușit să continue cursa în siguranță.

Femeia, de 37 de ani, a născut la intrarea în Timișoara, în timp ce ambulanța era în mers, ca să ajungă cât mai repede la maternitate.

Fetița adusă pe lume în aceste condiții este sănătoasă, dar are o greutate mai mică de două kilograme și a ajuns în incubator.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *