Un român stabilit în străinătate care, cu ani în urmă, executase o pedeapsă privativă de libertate în țară, a încercat să iasă basma curată dintr-o altă încurcătură cu iz penal în care intrase ulterior, apelând la un tertip care, însă, n-a ținut în fața instanței.
Reîntors în țară cu diverse treburi, G.C.C., prezentându-se sub numele M.L., l-a contactat telefonic pe administratorul unei firme din Timișoara, în vederea închirierii unui autoturism. După ce părţile s-au întâlnit la o locaţie stabilită de comun acord, în urma negocierilor, în prezenţa unei martore, au convenit închirierea unei mașini marca Opel Astra pe o perioadă de două zile, pentru suma de 300 euro reprezentând preţul închirierii şi o garanţie, achitată în momentul încheierii contractului.
Bărbatul a prezentat cartea de identitate şi permisul de conducere emise pe numele M.L., lăsând o copie a acestora la firmă, după care a plecat cu autoturismul închiriat. Uitându-se mai atent peste xerocopiile documentelor primite, patronul firmei a constatat că există anumite neconcordanțe în datele menționate în actul de identitate.
Bănuind că acesta ar putea fi falsificat, a sesizat poliția, solicitând verificarea documentelor. Bărbatul care închiriase mașina nu a mai putut fi contactat şi, după expirarea celor două zile, nu s-a mai întors pentru a înapoia autoturismul închiriat.
În urma verificărilor efectuate, organele de cercetare penală au constatat că în baza de date nu există nici o persoană cu numele M.L. şi nici cu codul de identificare personal înscris pe respectiva carte de identitate, seria şi numărul de pe aceasta fiind atribuite altei persoane.
Totodată, s-a constatat că la adresa de domiciliu trecută în cartea de identitate prezentată de inculpat nu este cunoscută nici o persoană cu numele M.L. şi nici o persoană cu fizionomia persoanei care apărea în fotografia aplicată pe aceasta. Efectuând verificări şi cu privire la permisul de conducere al acestuia, organele de cercetare penală au constatat că este falsificat.
În cele din urmă, poliția l-a identificat pe bărbat, însă nu a reușit să-i afle adresa de domiciliu. El a fost trimis în judecată pentru uz de fals și înșelăciune și a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, instanța de fond având în vedere și starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului.
Deși se știa cu musca pe căciulă, bărbatul și-a angajat un avocat care să-l scape de închisoare. Acesta a formulat apel împotriva sentinței date de Judecătoria Timișoara, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că procesul s-a desfășurat fără ca inculpatul să fie… legal citat.
Cu alte cuvinte, judecătorii ar fi fost de vină pentru că bărbatul a declarat un domiciliu fals! În motivele de apel depuse la dosar, apărătorul inculpatului a arătat că deși clientul său are domiciliul în Danemarca (aspect de care autoritățile române nu aveau de unde să știe), a fost citat la adresa menționată în actul de identitate pe care l-a prezentat firmei de închirieri auto. Evident, instanța învestită cu soluționarea apelului a respins solicitarea avocatului ca fiind nefondată:
„Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează”.
”Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat. În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute că s-a produs o schimbare de adresă.
Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.
În faza de urmărire penală organele de cercetare şi de urmărire penală au efectuat demersuri și, ulterior, și instanța de fond, pentru a putea obţine relaţii despre locul unde se află inculpatul în vederea audierii acestuia însă nu s-a reuşit identificarea acestuia. Mai mult decât atât, la dosarul cauzei se află depusă o declaraţie olografă a inculpatului care, la data liberării sale din Penitenciarul Târgu-Jiu a arătat că nu s-a hotărât ce va face în viitor, respectiv dacă va pleca din ţară sau nu. (…)
Afirmaţiile apărătorului ales al inculpatului, făcute în faţa instanţei de apel, referitoare la lipsa de procedură şi implicit la lipsirea inculpatului de posibilitatea de a-şi efectua apărarea în cauză, sunt fără suport real, atâta timp cât, astfel cum mai sus am arătat, atât organele de urmărire penală cât şi instanţa de judecată au depus toate diligenţele necesare aflării locului unde locuieşte inculpatul pentru a-l cita pe acesta şi a aduce la cunoştinţă despre învinuirea şi judecarea sa. (…)
Date fiind cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că în speţă soluţionarea cauzei de către Judecătoria Timişoara s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legii, motiv pentru care a respins apelul declarat în cauză şi a obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor de judecată”, se menționează în decizia Curții de Apel Timișoara.
