Trenurile Soarelui prind viteză

De vineri încep să circule Trenurile Soarelui spre litoral

Programul estival de transport Trenurile Soarelui 2016 intră în vigoare joi iar timp de trei luni, până la 13 septembrie, turiștii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toata țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, informează CFR Călători.

‘Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate. Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni și dorințelor acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele țării cu destinațiile turistice de vară și sperăm să le aducem românilor vacanța cât mai aproape’, a declarat Iosif Szentes, director general CFR Călători.

CFR Călători a pregătit un program special de trenuri, care vor fi introduse treptat în circulație, pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii.

Mergi LA MARE cu trenul? Este OBLIGATORIU să ştii asta!

Pentru turiștii din Brașov legătura cu destinația Constanța și retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmației legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare—Mangalia.

Pentru a facilita accesul turiștilor către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord — Tulcea Oraș și retur.

Prețul întreg pentru o călătorie București — Constanța, fără reduceri, este de 33,40 lei la tren Regio și de 60 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la clasa a 2-a 60,90 lei la tren Regio și 108,80 lei la tren IR, iar la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la clasa a 2-a costă 46 lei la tren IR și 26,05 lei la tren Regio. Pentru o călătorie elev/student la Trenul Tineretului, București — Constanța (tarifat ca tren Regio), biletul este de 18,65 lei.

Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare, între București Nord și Constanța, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe aceeași rută, este în medie de aproximativ 2 ore și 20 minute.

Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și prize, iar Trenurile Litoral, de viteza sporită (IR 1983, IR 1582, IR 1587 si IR 1588) București — Constanța și retur, au în compunere și vagon bar. De asemenea, de la București Nord la Constanța și retur, trenurile IR 1585 si IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Sursa: agerpres.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *