Parcul de joacă devenit focar de infecție a fost făcut lună și bec

curatenie parc

În ediția de marți, 7 iunie, am publicat foto-reportajul intitulat „Timișoara, capitala europeană a boschetarilor? Un parc de joacă pentru copii a fost transformat într-un focar de infecție”, în care am prezentat halul de nedescris în cuvinte – de aceea am și folosit mai multe imagini – în care ajunsese parcul de joacă din spatele blocului-turn de pe Bd. General Ion Dragalina nr. 40, lângă Gara de Nord.

În ciuda apelurilor insistente ale locatarilor, primăria – prin serviciile ei de resort – nu se sinchisise să redea spațiului respectiv o înfățișare cât de cât acceptabilă, drept pentru care, revoltați și dezamăgiți, oamenii ne-au sunat și ne-au invitat să facem o excursie în zonă.

În cu totul altă stare de spirit ne-au contactat aceiași timișoreni, la 24 de ore după publicarea articolului, când, cu multă satisfacție în glas, ne-au anunțat că, miercuri dimineață, începând cu ora 8,30, un grup de deținuți (municipalitatea are contract de prestări servicii cu Penitenciarul Timișoara) a făcut lună și bec parcul de joacă!

parc dragalina

parc Timisoara 1parc Timisoara

Nu e prima oară când articolele noastre au efect, iar mesajul nostru către primărie rămâne același: apreciem promptitudinea intervenției, dar ar fi normal ca la fel de săritori să fiți și când oamenii vi se adresează direct, nu doar după ce ziarul nostru a făcut publică problema în cauză. Din câte ne dăm seama, nu-i deloc greu, ține doar de fișa postului…

PERCHEZIŢII în Timiș și Alba la o grupare care fura tractoare de mari dimensiuni din străinătate

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Parcul de joacă devenit focar de infecție a fost făcut lună și bec

  1. Primaria trebuia sa reactioneze dupa primul apel al cetatenilor, dar in primul rand Politia Locala trebuia sa-si faca treaba astfel incat sa previna ca acel loc sa ajunga groapa de gunoi.

    Din pacate problema de fond ramane:
    POLITIA LOCALA NU FACE NIMIC!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *