
Trei elevi prinși că au încercat să copieze la Evaluarea Națională au fost eliminați din examen și notați cu 1, informează Ministerul Educaţiei și Cercetării. În total, la nivel național, 161.038 de candidaţi au fost prezenţi luni la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.
CITEȘTE ȘI: Avertisment OMS: Tunelurile de decontaminare ar putea fi nocive. Ce spune medicul Virgil Musta despre acest lucru
În județul Timiș nu s-au înregistrat incidente majore, nefiind înregistrate încercări de fraudare a examenului. Totuși, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în zece unități de învățământ de pe raza județului au fost înregistrate câteva momente în care a fost întrerupt curentul electric, chiar înainte de a fi descărcate subiectele. Din fericire, situația nu a fost de lungă durată, curentul revenind ulterior, astfel că proba s-a putut desfășura în bune condiții. De asemenea, niciun elev dintre cei care s-au prezentat pentru susținerea probei nu a fost depistat cu temperatură mai mare de 37, 3 grade Celsius