
Tunelurile de decontaminare ar putea fi nocive pentru populaţie. Este avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi a autorităţilor din ţara noastră. Soluţia de dezinfectare folosită poate provoca boli grave ale pielii sau plămânilor. Între timp, multe dintre aceste dispozitive încep să fie retrase din instituţiile în care au fost instalate.
CITEȘTE ȘI: Sute de români prinși în cozi kilometrice la granița dintre Bulgaria și Grecia. Video!
Porţile de decontaminare sunt peste tot în ţară. În lipsă de activitate, zeci de firme au început să le producă, dar fără niciun fel de omologare. Întâi le-au donat spitaleor, apoi chiar le-au vândut peste tot.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară aceste porţi un risc pentru sănătatea publică din cauza soluţiilor folosite. Totuşi, oamenii cred în eficienţa lor, deşi nu prea ştiu să le folosească.
Virgil Musta, medic primar boli infecţioase: Este puţin eficient un tunel prin care numai treci şi există riscul, dacă substanţa folosită este o substanţă iritantă asupra conjunctivelor şi tegumentelor să producă patologia aceasta, în plus mai poate produce patologie bronho-pulmonară, mai ales la astmatici.