Torentele au luat cu asalt județul Timiș. Foto

inundatii19

De câteva zile, ploile le dau bătăi de cap serioase locuitorilor județului Timiș. Astfel, pompierii lugojeni au intervenit pentru consolidarea digului bazinului de retenție a canalizării Municipiului Lugoj, pentru prevenirea inundării gospodăriilor aflate în apropierea acestuia.

CITEȘTE ȘI: Avertisment MAE pentru românii care vor să călătorească în Grecia, cu maşina

La această intervenție, pompierii au folosit pentru prima dată într-o situație reală încărcătorul de saci cu nisip, utilaj unic în România. În dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș sunt trei încărcătoare de saci cu nisip, utilaje achiziționate prin sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a asigura o reacție de răspuns eficientă în caz de inundații.

În contextul multiplelor avertizări hidrometeorologice de Cod Roșu și Cod Portocaliu valabile la nivelul județului Timiș, în urma ploilor abundente și a scurgerilor de pe versanți, mai multe localități au fost afectate de inundații.
Astfel, pompierii militari timișeni au fost solicitați să intervină în 10 localități pentru evacuarea apei din curți și gospodării.

• Fârdea – au fost evacuate 8 persoane (3 adulți și 5 copii), 10 animale medii și 50 de păsări. De asemenea, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 case, 9 curți și 16 grădini.
• Lugoj – s-a intervenit pentru evacuarea apei din 5 beciuri/subsoluri inundate, și 8 curți.
• Nădrag – s-a intervenit la un pod avariat de viitură și pentru evacuarea apei dintr-o casă și 4 curți.
• Seceani – s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case și 12 curți.
• Făget – s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un beci inundat, 4 curți și 3 grădini.
• Jena – s-a intervenit pentru evacuarea apei din 4 curți și o unitate de cult.
• Buzad (comuna Bogda) – s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un beci.
• Criciova – s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un beci.
• Jupânești – s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte și un adăpost pentru animale.
• Timișoara – s-a intervenit pentru evacuarea apei de pe strada Mile Cărpinișan.

Pompierii au fost solicitați și în localitatea Murani unde vor intervene pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și grădini afectate de o viitură.

Situația la nivelul județului este în dinamică. Pompierii, alături de celelalte instituții implicate, monitorizează situația din teren, fiind pregătiți să intervină.

Prefectul Liliana Oneț și inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș, Lucian-Vasile Mihoc, s-au deplasat la Racovița, localitate care a fost lovită de o furtună puternică, în urma căreia o casă a rămas fără acoperiș și alte trei au fost afectate parțial. Având în vedere pagubele înregistrate, prefectul județului Timiș a avut o discuție cu viceprimarul localității, la sediul Primăriei Racovița, după care s-au deplasat la casele afectate de furtună, pentru a găsi soluții în vederea sprijinirii proprietarilor acestora pentru a-și reface locuințele.

„Având în vedere situația creată de ploile abundente și creșterea alarmantă a cotelor pe anumite râuri din județul Timiș, comanda inspectoratului a dispus creșterea capacității operaționale, prin chemarea pompierilor aflați în turele libere, la Detașamentul de Pompieri Lugoj și Stația de Pompieri Făget. Astfel, peste 100 de pompieri cu mai multe motopompe de mare capacitate, motopompe transportabile și electropompe sunt pregătiți să intervină în zonele cu pericol de viituri și inundații. De asemenea, la sediul inspectoratului este activat Centrul Județean de Comandă și Conducere a Intervențiilor, cât și Grupa Operativă, pentru coordonarea eficientă a intervențiilor”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *