„Timişul are primari gospodari”, declară consilierul judeţean Nicolae Bitea

bitea1

La ceas de bilanţ, consilierul judeţean Nicolae Bitea spune că Timişul traversează o perioadă satbilă din punct de vedere economic, iar acest lucru se datorează şi primarilor.

„Mă bucur că avem oameni gospodari în judeţ, primari cu simţul răspunderii şi cu dragoste pentru comunităţile pe care le conduc. Mărturie stau realizările din multe localităţi ale judeţului, care se datorează în bună măsură edililor locali. Ar fi nedrept dacă nu am aprecia obiectivele realizate sau demarate, lucruri care vor contribui la creşterea gradului de confort şi de civilizaţie în rândul populaţiei din mediul rural. În calitate de consilier judeţean, am încercat mereu să vin în întâmpinarea sesizărilor apărute din partea primarilor şi să răspund comandamentelor timişenilor, cei în slujba cărora ne aflăm. Mă bucur că am avut o colaborare bună şi îi felicit pe edili pentru dăruirea şi implicarea de care au dat dovadă. Am demonstrat că avem primari gospodari”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “„Timişul are primari gospodari”, declară consilierul judeţean Nicolae Bitea

  1. Ati scris un articol intreg si nu ati spus nimic. Laudam pe toti ai nostri, ca-n anii de trista amintire si ne uitam sub bradul de craciun, poate, poate a mai picat un contract pe undeva.

    Domnisoru’ Bitea aveti grija, v-a ramas un pic pe limba. E maro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *