
50 de milioane de euro, gata de turnat pe un drum din Banat.
Este vorba despre cea mai mare investiție într-un drum județean, din Caraș-Severin, ce va fi realizată pe bani europeni.
„Am semnat caietul de sarcini pentru realizarea celei mai mari investiții în Caraș-Severin în modernizarea unui drum județean (DJ 571), pe bani europeni, de la Revoluție până în prezent. Începem încărcarea pe SICAP a procedurii de licitare pentru acest proiect.
Sperăm ca în maxim 75 de zile să găsim un constructor serios și să dăm ordinul de începere pentru lucrul efectiv.
O echipa întreagă de oameni din Consiliul Județean, o serie întreagă de HCJ, trecute cu unanimitate și 3 ani de lucru, în final, vor avea utilitatea dorită de mii de cărășeni.
Doar asta contează“, declară Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru caon.ro
Este vorba despre proiectul de modernizare a DJ 571 – intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (intersecție DN 57), cu o valoare totală de 49,93 de milioane de euro cu TVA inclus (247.850.791,28 lei).
Din acești bani, județul va acoperi 4,91 milioane de lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, la care se adaugă 2,33 milioane de lei, reprezentând totalul cheltuielilor neeligibile (toate cu TVA).
Cea mai mare parte a banilor este acoperită din fonduri structurale, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
CITEȘTE ȘI: Din cauza unor lucrări de mentenanță, vineri, 5 iulie, nu vor funcționa unele servicii electronice la Poliția Locală Timișoara


