Cosmin Buboi, vicepreşedinte PNL Timiş: „Criteriile de integritate sporesc credibilitatea partidului!”

Cosmin Buboi

PNL a adoptat zece criterii de integritate pe care trebuie să le întrunească absolut toţi membrii de partid care vor să candideze anul viitor, indiferent că este vorba de alegeri locale sau generale.

Cele zece criterii sunt următoarele: lustraţie, traseism, nepotism, contracte cu statul, fals în declaraţii, incompatibilitate, atitudini discriminatorii, datorii la buget, plagiat şi probleme penale.

Chiar dacă destul de dur, acest cod de conduită a trezit reacţii de apreciere din partea liderilor liberali, dispuşi să nu facă nici un fel de concesii.

Cosmin Buboi, coordonator PNL pe Zona 3 Jimbolia, crede că aceste criterii vor întări partidul:

„A fost o decizie foarte înţeleaptă adoptarea acestor criterii. Mulţi au vorbit de problemele penale, dar nu trebuie să omitem nici celelalte criterii, foarte importante pentru credibilitatea candidaţilor. Sunt lucruri de care mulţi au uitat, dar pe care PNL, chiar dacă e un partid istoric şi are o vârstă înaintată, nu le uită, ca să glumesc puţin. Iar faptul că PSD aproape că a plagiat criteriile adoptate de noi demonstrează că am ales calea cea bună, adică drept la ţintă. Sunt convins că în 2016, un an care l-aş dori mai bun pentru toţi timişenii, vom câştiga alegerile!”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cosmin Buboi, vicepreşedinte PNL Timiş: „Criteriile de integritate sporesc credibilitatea partidului!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *