Timișorenii se revoltă: praf, pământ și noroi pe șantierele primăriei (Foto)

Timișorenii se revoltă: praf, pământ și noroi pe șantierele Primăriei (Foto)

Timișorenii se revoltă: praf, pământ și noroi pe șantierele Primăriei.

Mai multe șantiere, deschise în diverse zone ale orașului, sunt lăsate de izbeliște și nu se respectă curățenia, spre disperarea locatarilor din zonă, care fac adevărate “excursii montane” printre gropi, șanțuri și valuri de pământ. Lucrurile devin și mai urâte atunci când plouă, iar străzile în cauză se transformă în veritabile bulevarde ale noroiului și nepăsării.

Șantiere fără reguli, reclamate la Garda de Mediu

Un exemplu este chiar în Parcul Rozelor, unde se lucrează la reamenajarea terenurilor pentru volei pe nisip. Mai multe alei au fost blocate de “munți” de nisip galben, iar pământul și gazonul au fost “arate” de utiliajele grele folosite. Bineînțeles că nimeni din Primăriei nu s-a obosit să străbată cei 200 de metri de la instituție până în parc, pentru a-l obliga pe constructor să respecte normele de organizare de șantier.

fotoRozelor 7

Un alt exemplu, semnalat de către cititorii Renașterii bănățene, este cel al șantierului magistral  de pe Strada Banul Severinului.

foto1 santier

“Acum, de când a dat căldura se ridică nori de praf de la utilajele care lucrează. Asta pe lângă gălăgie și fum. În zilele în care a plouat, totul s-a transformat în noroi și bălți, de nu mai aveai pe unde să treci. E bine că se lucrează, dar să se respecte niște reguli pe șantiere. Mai ales în zone ca și a noastră, unde utilajele și pământul sunt până la intrarea în curte și sub geamurile de la stradă”,  ne-a declarat Andrei Bosorovici, care locuiește pe strada Banul Severinului.

Situația este similară și pe strada  Pictor Theodor Aman, pe unde utilajele își au accesul spre și dinspre șantierul menționat.

Pentru că nu sunt curățate cu jet de apă la ieșirea din zona de lucru, acestea lasă nu numai dâre, dar chiar cantități însemnate de pământ și noroi, de pe roți, bene sau cupe. De altfel, grupul de locatari de pe străzile Banul Severinului și pictor Theodor Aman, cu care am stat de vorbă, intenționează să sesizeze chiar azi, 23 iunie 2023, Garda de Mediu, privind mizeria și poluarea de pe acest șantier și de pe străzile adiacente.

În mod ironic, adevărul despre debandada de pe șantiere era recunoscut chiar de către consilierul local USR Răzvan Negrișanu, care a declarat că „străzile orașului sunt murdare și aerul încărcat de praf și din cauza șantierelor care nu respectă regulile”.

Disciplina și curățenia de pe șantiere nu este o prioritate pentru actuala administrație a Timișoarei, lucru vizibil cu ochiul liber, vizitând oricare dintre șantierele din oraș.

Ipocrizia “vizitei de lucru”

Demonstrativ, pe 14 martie 2023, viceprimarul Ruben Lațcău a aranjat o vizită de lucru pe șantierul din zona Calea Moșniței – Labirint. Atunci, acesta a făcut un tur de forță în teren, demn de amintirea celor pe care le făcea Nicolae Ceaușescu. Toți muncitorii aliniați, îmbrăcați curat, cu echipament de protecție, prezenți pe șantier toți șefii firmelor implicate și, evident, o autoutilitară de la regia de apă și canal, care a făcut o demonstrație de spălare a utilajelor dar și a străzilor pe care se lucra cât și a celor adiacente.

“Lucrările de apă-canal realizate de societatea Aquatim în Timișoara sunt gata în proporție de aproximativ 35%. Am mers pe teren să verific curățenia de pe șantiere.

…În mod inevitabil aceste lucrări generează nemulțumiri, ambuteiaj, stres și mizerie. Încă de anul trecut am agreat cu Aquatim ca la venirea primăverii vom începe un proces temeinic de spălare a tuturor străzilor pe care lucrările s-au finalizat. Azi am fost să verific.

Calea Moșniței, Strada Labirint, Orșova, Răsăritului, Cugir sunt străzi unde s-au făcut sau se fac spălări în așa fel încât praful și noroiul care au rămas după aceste șantiere să dispară. Acestea sunt suportate din bugetul Aquatim și vin în completarea curățeniei regulate efectuate de Brantner.

Știu că investițiile de amploare sunt nepopulare cât sunt în execuție, dar Timișoara are nevoie imensă de ele. Trebuie să le facem mai repede, să avem șantiere mai organizate și mai curate și să creștem calitatea proiectării și execuției”, suna mesajul propagandistic al viceprimarului Lațcău, însoțit de fotografii din vizita de lucru de pe teren, postat pe 14 martie 2023, pe Facebook.

spalare vizita Latcau2

Sigur, de atunci au trecut trei luni în care niciunul dintre edili nu a mai fost pe șantierele din oraș, să verifice stadiul lucrărilor și, măcar cu forța, să îi determine pe constructori să spele roțile camioanelor și utilajele, pentru a reduce disconfortul creat timișorenilor care locuiesc în aceste zone. Rămâne așadar, cum s-a stabilit. Vălătuci de praf când e uscat și noroi și glod, când plouă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *