Timișoara 2021 are nevoie de tine! Hai să dai o mână de ajutor!

sigla 2

Orașul nostru se transformă, se reconstruiește. La fel ca el, și oamenii, și mentalitățile se schimbă. Între 10 și 14 iulie, seara, e nevoie de sprijin pentru evenimentele ce vor avea loc în Piața Libertății, Piața Sfântu Gheorghe și Piața Victoriei.

Asociația Timișoara 2021 caută voluntari care doresc să ajute la organizare, ei vor reconstrui scenele și vor fi adevărați constructori ai acestor momente artistice. Doritorii pot completa un formular online AICI

În 5 iulie, de la ora 16, reprezentanții asociației se vor afla la Centrul Multifuncțional Bastion pentru a se organiza în vederea evenimentului „IMPULS: Timișoara în (Re)Construcție”, iar acolo sunt așteptați și voluntarii.

CITEȘTE ȘI: Se închide traficul în zona Calea Aradului! Străzile afectate

Reamintim că Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii în parteneriat cu Sezonul Româno-Francez (partener principal) și Institutul Francez din Timișoara organizează în perioada 10-14 iulie evenimentul „IMPULS: Timișoara în (Re)Construcție”, o serie de spectacole de teatru și de dans care vor sparge barierele clasicului, dar și întâlniri față în față cu artiștii.

Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântu Gheorghe vor fi, timp de patru zile, scena unor momente inedite. Dansuri, jonglerii surprinzătoare și teatru experimental îi vor provoca pe timișoreni să urmărească spectacole ieșite din comun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *