Timişeanul Mihai Şora, reacţie la declaraţiile Noricăi Nicolai: Azi avem cu toţii telefoane, imagini şi zeci de filme ce nu pot fi ascunse, nici falsificate

Mihai Șora a primit o factură la curent de peste 6.000 de lei: “Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant. Cum să fac?”

Mihai Şora a reacţionat, vineri, la declaraţiile Noricăi Nicolai, care a spus că înregistrările de la proteste ar putea fi trucate, precizând că, la momentul actual, toată lumea posedă telefoane mobile şi aparate astfel că e greu de crezut că anumite imagini mai pot fi falsificate sau distruse.

CITEŞTE ŞI: Prima imagine cu timișoreanca Brigitte și iubitul ei!

„Dragi prieteni, să facem acest mic exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi şi ce ar spune astăzi comandanţii, şefii, toţi mai-marii dacă nu ar exista i m a g i n i? Ce tirade ar ţine capii (răutăţilor) dacă n-ar putea fi contrazişi chiar de înregistrări, de i m a g i n i ? (…)

Nimic, niciodată, nu te ajută să te lămureşti mai bine şi mai iute decât propria-ţi descindere în arenă, la faţa locului. Nimic nu este mai convingător decât experienţa personală, nemediată şi concretă. Atunci, în ’90, coborând în stradă, printre studenţi, am înţeles ce se întâmpla; iar – după ce am înţeles – mi-am dat demisia de la Învăţământ.

Am plecat exact aşa cum venisem: un om liber, care nu putea fi cu nimic constrâns, nici cumpărat sau prostit. Cei care au rămas în funcţii, cei care, ulterior, şi-au construit o carieră publică pe victimele de atunci au fost fie complici, fie naivi (…)

CITEŞTE ŞI: Cel mai ”harnic” medic timișorean câștigă cât un sfert dintre doctorii bucureșteni

Astăzi avem cu toţii telefoane şi aparate, imagini şi zeci de filme care nu pot fi ascunse, nici falsificate ori distruse. Iată de ce nu cred că mai rămâne loc pentru naivitate”, a scris, vineri, filosoful Mihai Şora, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia scriitorului vine după ce Norica Nicolai a afirmat că este posibil ca mai multe imagini, care arată incidente violente la protestele din 10 august, să fie trucate. Europarlamentarul

ALDE a precizat că unele imagini pot fi de la alte proteste, însă intercalate cu cele de la mitingul din 10 august. Norica Nicolai solicită Jandarmeriei Române să posteze pe site toată filmarea cu şirul evenimentelor, în cazul în care aceasta există, conform mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *