”Țeapa” cu mașinile de cusut vechi, din nou în actualitate la Timişoara

teapa 1

Patru tineri care lipeau afișe – prin care se anunța intenția de cumpărare a unor mașini de cusut vechi – au fost depistați și amendați de polițiștii locali. Afișele erau lipite pe bulevardele Revoluției, Michelangelo și în Parcul Copiilor, pe stâlpii de iluminat și pe transformatoarele de curent.

”Astfel, ca urmare a constatărilor din teren, polițiștii locali din cadrul Serviciului disciplina în construcții și afișaj stradal au întocmit procesele-verbale de sancționare în cazul celor surprinși împânzind orașul cu afișe, amenzile fiind aplicate în conformitate cu prevederile Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate. Reamintim că, potrivit actului normativ menționat, această faptă este interzisă, sancțiunile fiind încadrate între 500 și 5.000 lei”, au transmis reprezentanții instituției.

”Țeapa” cu mașinile de cusut vechi a reapărut în Timișoara, despre acest lucru atrăgând atenția și Cristi Brâncovan, cunoscut pentru implicarea sa în demascarea hoților de buzunare.

”Le stricăm combinația țeparilor? Înșelăciunea constă în convingerea naivilor ce îi apelează că mașina lor de cusut valorează zeci de mii de euro, dar pentru a îi obține trebuie să o împerecheze cu o altă mașină de cusut <<din aceeași serie>>, oferită spre vânzare de un complice contra sumei de 5-10.000 de euro.

Naivii, în special bătrâni, rămân apoi cu banii dați și cu încă o mașină de cusut fără valoare, pe care nu le-o mai cumpără nimeni. Țeparii, doi recidiviști regionali coordonați de un lider național, au împânzit orașul cu anunțuri cu ajutorul unor persoane recrutate pentru lipirea de anunțuri, ce au fost la rândul lor păcăliți.

La muncă, băieți, sau pe Popa Șapcă, împreună cu <<prietenii mei>> ce operau la buzunare!”, a scrie timișoreanul pe contul personal de Facebook.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “”Țeapa” cu mașinile de cusut vechi, din nou în actualitate la Timişoara

  1. Problema se rezolva simplu. 1 Amenda de 50.000 lei pentru cei care au lipit afisele. 2. Amenda de 100.000 de lei pentru cei care i/au tocmit, si INTERDICTIE de a intra in Timisoara pentru o perioada de 15 ani pentru cei care i/au tocmit indiferent ca sunt infaptuitorii sau intermediarii teparilor.3 Daca sunt prinsi ca incalca interdictia 20 de ani la mititica. Intr/un an ar disparea fenomenul, faptuitorii, teparii, smenarii si toti baietii descurcareti.

  2. Probabil ca pe afis e trecut un nr. de telefon. Proprietarul numarului/abonamentului la fel> expulzare si amenda de 100.000 de lei.Sunt numai doua variante pentru asanarea societatii: 1. Ori se distrug toate – fara exeptie TOATE – persoanele mai in varsta de 25 de ani sau 2. se introduc masuri restrictive foarte-foarte dure pentru a descuraja orice abatere de la cele 10 porunci (asta pentru a fi inteles). Altfel va fi de foarte rau in rromanica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *