Tatonare la „Finanţe”

protest finante 2

Finanţiştii timişeni au recurs la forme de protest destul de vizibile, spre sfârşitul anului trecut, când şi-au arătat public nemulţumirea faţă de intenţiile guvernului de a reorganiza activitatea.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu revine în politică? Fostul premier rupe tăcerea după declarațiile lui Victor Ponta

Angajaţii se temeau că, prin revenirea la fostele direcţii judeţene şi desfiinţarea celor regionale, cum este şi cazul Timişoarei, se vor pierde o serie întreagă de posturi.

CITEȘTE ȘI: Cea mai mare pensie din Europa este încasată în România. Cine este românul căruia poştaşul îi aduce lunar 11.000 de euro

Protestele au continuat zile la rând, după care s-au întrerupt, o cauză fiind şi sărbătorile de iarnă.

Nu înseamnă însă că problemele s-au rezolvat şi că lumea este mulţumită.

CITEȘTE ȘI: Autostrada Lugoj – Deva, o poveste de groază cu urși, lilieci și incompetență

Surse sindicale au afirmat că traversăm o perioadă de tatonare şi că îndepăratea lui Ionuţ Mişa de la şefia ANAF, pe care sindicatele o apreciază ca pe o execuţie, va genera în scurt timp o reacţie din partea angajaţilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *