Tânără sechestrată şi bătută de fostul concubin.
Duminică, 3 septembrie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 43 de ani, din Caransebeș, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Potrivit IPJ Caraş-Severin, în dimineața zilei de vineri, 1 septembrie, în jurul orei 6, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost bătută și sechestrată. Polițiștii s-au deplasat în localitatea Prisaca, unde au identificat-o pe femeia de 29 de ani, care prezenta urme vizibile de violență la nivelul capului și al picioarelor. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată cu Ambulanța la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
„Din cercetări s-a stabilit că în data de 29 august 2023, femeia s-ar fi deplasat la domiciliul fostului concubin, un bărbat de 43 de ani, din Caransebeș, cu care ar fi avut o relație de aproximativ 3 luni, iar la un moment dat, pe fondul geloziei, bărbatul ar fi agresat-o fizic. Femeia ar fi reușit să iasă din locuința acestuia în dimineața zilei de vineri, deplasându-se la domiciliul părinților din localitatea Prisaca.
În continuarea cercetărilor, polițiștii au efectuat la o percheziție domiciliară la locuința bărbatului bănuit, în urma căreia au fost ridicate probe și mijloace materiale de probă de interes în cauză.
De asemenea, a fost emis un ordin de protecție provizoriu”, a precizat Poliţia.
Bărbatul de 43 de ani a fost introdus în arest, urmând ca în cursul zilei de luni, 4 septembrie, să fie prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea de măsuri legale. Polițiștii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.