
TALIS 2024: 42% dintre profesorii români cred că statutul lor e apreciat în societate.
Recent, a fost publicat Raportul Internațional TALIS dedicat Studiului Internațional privind Procesul de Predare-Învățare 2024.
Consorțiul internațional care a manageriat TALIS 2024 a selectat, în conformitate cu metodologia OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), 216 unități de învățământ din România, din cadrul acestora fiind stabilit un eșantion de 4.000 de profesori, reprezentativ la nivel național, precizează Ministerul Educației și Cercetării.
Administrarea s-a realizat pe baza chestionarelor de opinie, având conținut diferit pentru cele două categorii de respondenți: profesori și directori ai școlilor selectate.
Potrivit raportului, în România, profesorii au, în medie, 45 de ani, valoare care este egală din punct de vedere statistic cu media OECD (45 ani). 32% dintre profesori au vârsta de 50 de ani și peste (sub media OECD – 37%), iar 10% dintre profesori au sub 30 de ani (similar cu media OECD – 10%). Din 2018, ponderea profesorilor de 50 de ani și peste a crescut cu 6 puncte procentuale.
În ceea ce privește experiența, 44% dintre profesori au experiență profesională provenită din afara sistemului educațional (mai puțin decât media OECD: 57%) și 7% dintre profesori sunt la „a doua carieră” (mai puțin decât media OECD: 8%).
Doar 59% dintre profesorii debutanți au ales să lucreze în învățământ ca primă opțiune, procent care este apropiat de media OECD (58%) și doar 42% din totalul respondenților au afirmat că profesia de cadru didactic este apreciată în societate.


