
Djokovic face istorie la Wimbledon: L-a depășit pe Federer
Djokovic face istorie la Wimbledon: L-a depășit pe Federer

Djokovic face istorie la Wimbledon: L-a depășit pe Federer

Două jucătoare române sunt programate să joace în prima zi la turneul de Grand Slam de la Wimbledon (Marea Britanie), singurul din circuitul profesionist disputat pe iarbă, Gabriela Ruse și Anca Todoni.

Timișoreanca Anca Todoni s-a calificat în turul doi la Wimbledon, după o victorie contra Olgăi Danilovic (7-5, 6-1), iar în următorul meci aceasta o va întâlni pe Coco Gauff, campioana de la US Open 2023.

Anca Todoni și Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal de simplu la Wimbledon Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Anca Todoni au reuşit să acceadă, joi, pe tabloul principal de simplu al turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. Ruse (26 ani, 152 WTA) a dispus de croata […]

Anca Todoni și Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor la Wimbledonal d

Novak Djokovici a fost operat cu succes. Novak Djokovici a fost operat cu succes la genunchiul drept, într-o clinică din Paris, după retragerea sa de la Roland Garros, a anunţat tenismanul sârb, citat de Reuters și de Agerpres.

Novak Djokovic a făcut duminică o demonstrație de tenis pentru a se impune cu 4-6, 6-3, 6-4, 7-6(3) în finala împotriva lui Nick Kyrgios de la Wimbledon, și pentru a obține al patrulea său titlu consecutiv pe iarba Grand Slam-ului londonez.

Performanță majoră pentru tenisul din țara noastră, finala de simplu a turneului feminin de la Wimbledon 2022, în competiția sub 14 ani, fiind 100% românească. Alexia Ioana Tatu și Andreea Diana Soare

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Wimbledon, după ce a trecut de americanca Amanda Anisimova, în două seturi: 6-2, 6-4.

Câștigătoarea ediției din 2019, Simona Halep a reușit luni să își asigure calificarea în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Wimbledon pentru a 5-a oară în carieră, după ce a învins-o în optimi

Principiile, mai importante decât US Open: Djokovic rămâne inflexibil în privinţa vaccinării. Tenismanul sârb Novak Djokovic a rămas inflexibil cu privire la refuzul său de a se vaccina împotriva Covid-19, chiar dacă această poziţie, care l-a făcut deja să rateze Openul Australiei…

Rafael Nadal va juca la Wimbledon, în ciuda problemelor de la piciorul stâng, anunță unchiul său. Tenismanul spaniol Rafael Nadal va juca la Wimbledon în ciuda problemelor pe care le are la piciorul stâng, a spus unchiul său Toni Nadal, care i-a fost şi antrenor, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF, citat de Agerpres.

Fostul campion de tenis Boris Becker, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Fostul mare campion la tenis Boris Becker a fost condamnat vineri în Marea Britanie la doi ani și jumătate de închisoare cu executare pentru fraudă. Câștigător a șase titluri de Grand Slam…

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul ATP, a declarat miercuri la Belgrad că este o ”nebunie” decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon de a exclude jucătorii din Rusia şi Belarus de la ediţia din acest an, din cauza războiului din Ucraina.

Novak Djokovic, actualul N.1 mondial, a spus că preferă să rateze viitoarele turnee de tenis decât să fie forțat să facă un vaccin împotriva Covid-19. Vorbind în exclusivitate pentru BBC, el a spus că nu ar trebui…

Simona Halep le va prezenta astăzi românilor trofeul de la Wimbledon câștigat sâmbătă în fața Serenei Williams, într-un eveniment care va începe la ora 19.00.

Momente tensionate la Giurgiu. Și pe teren, și în afara lui.Astra a fost la un pas să debuteze în noul sezon cu o înfrângere. Botoșani a condus…

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, astăzi, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams…

Simona Halep (7 WTA) a obţinut, joi, calificarea în finala de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de ucraineanca Elina Svitolina