Simona Halep, în sferturile de finală de la Wimbledon. A trecut în optimi, în 59 de minute, de Paula Badosa, favorita numărul 4

Simona Halep, în sferturile de finală de la Wimbledon. A trecut în optimi, în 59 de minute, de Paula Badosa, favorita numărul 4

Câștigătoarea ediției din 2019, Simona Halep a reușit luni să își asigure calificarea în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Wimbledon pentru a 5-a oară în carieră, după ce a învins-o în optimi pe spaniola Paula Badosa, favorita numărul 4, în două seturi.

Simona a avut nevoie de doar 59 de minute, într-un meci ușor, câștigat clar cu 6-1, 6-2, și rămâne fără set cedat în această ediție a turneului de pe iarba londoneză.

Badosa nu a găsit replica în fața româncei, care a jucat foarte agresiv, a controlat fiecare punct și a luptat pentru fiecare minge în defensivă.

Spaniola a reușit să câștige doar 3 game-uri, în debutul celor două seturi.

CITEȘTE ȘI: Programul primelor două etape ale Superligii la fotbal masculin. Capul de afiş: CFR Cluj – Rapid Bucureşti

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 310.000 de lire sterline, iar în sferturi o va înfrunta pe americanca Amanda Anisimova (20 ani, 25 WTA), care a dispus de franţuzoaica Harmony Tan cu 6-2, 6-3.

Românca are 2-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1, conform Mediafax.

Foto: Twitter


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *