Sute de timișeni se luptă cu bolile de sezon

Numărul virozelor respiratorii a crescut în ultima săptămână cu peste 250 de cazuri față de intervalul precedent, ajungând la 1.978 la nivelul județului Timiș.

CITEȘTE ȘI: Escrocată pe internet de un american

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș, pentru 60 de pacienți a fost necesară internarea într-o unitate sanitară. Totodată, medicii timișeni au diagnosticat 212 cazuri de pneumonie, iar într-unul din patru s-a impus spitalizarea.

În acest sezon, în România au fost înregistrate și cinci cazuri de gripă, dintre care în patru analizele de laborator au evidențiat virusul AH1, iar în altul, AH3.

CITEȘTE ȘI: Săltat pentru șantaj. Un tânăr amenința o femeie că va publica fotografii compromițătoare cu ea

Totodată, medicii au raportat zeci de cazuri de gripă clinică, diagnosticul fiind stabilit pe baza simptomelor, nefiind efectuate analize de laborator. Numai în prima săptămână a lunii noiembrie, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a înregistrat 18 astfel de cazuri.

În întreaga țară, peste 700.000 de persoane au fost până acum vaccinate antigripal în cadrul campaniei derulate de Ministerul Sănătății.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns