
În urmă cu câteva zile, la Școala gimnazială nr. 7 din Timișoara a avut loc un incident între câțiva elevi, care s-a soldat cu o bătaie în toată regula. Combatanți au fost doi elevi de clasa a V-a, iar unul, așa cum e firesc, a fost victimă, iar celălalt agresorul.
Potrivit lui Gica Dumitru, directoarea unității de învățământ, cei doi copii s-ar fi certat, iar conflictul a escaladat cei doi ajungând să se înjure.
Din acest moment, lucrurile au degenerat, cel mai puternic lovindu-l cu sete pe celălalt și punându-l la pământ.
Pentru a pune capăt conflictului a intervenit un coleg de-al copiilor, iar apoi au ajuns și cadrele didactice.
CITEȘTE ȘI: Săltat pentru șantaj. Un tânăr amenința o femeie că va publica fotografii compromițătoare cu ea
Profesorul de serviciu era în școală, însă, după cum ne-a informat Gica Dumitru, se afla în capătul celălalt al coridorului (o distanță destul de mare):
”Noi am urmărit înregistrările camerelor de filmat și, în timpul conflictului, dascălul se afla pe coridor. În ce privește bătaia propriu-zisă, aceasta nu a fost surprinsă pe camere, din cauza poziției unde se aflau elevii combatanți.
CITEȘTE ȘI: Escrocată pe internet de un american
Victima a fost ridicată de pe jos, i s-a acordat primul ajutor, iar după ce dascălii și-au dat cu părerea despre oportunitatea chemării unei ambulanțe, directoarea a decis ca elevul de zece ani să fie transportat la spital.
Miercuri victima s-a întors deja la școală.
Între timp, mama băiatului a depus o plângere la poliție. Oamenii legii au demarat cercetările la acest caz, dar se pare că este vorba doar de o îmbrânceală între doi copii.
CITEȘTE ȘI: Apariție neobișnuită în Parcul Botanic
Conducerea școlii a decis să-i sancționeze pe ambii elevi cu mustrare scrisă și scăderea notei la purtare.