Sute de anunţuri cu animale de companie dispărute după petardele de Anul Nou

Tot mai mulți oameni își duc animalele de companie la adăposturi. Nu le mai pot întreţine: în Ungaria, mâncarea lor s-a scumpit și cu 30%

Asociaţiile de protecţia animalelor din Arad trag un semnal de alarmă cu privire la efectele petardelor şi artificiilor folosite în noaptea de Revelion, arătând că sute de oameni şi-au pierdut animalele de companie, care au fugit traumatizate de zgomote, iar acum încearcă să le găsească prin anunţuri postate în mediul online, conform HotNews.ro.

Preşedintele Asociaţiei First Hope Animal Rescue, Iasmina Moţ, a declarat luni, pentru Agerpres, că foarte multe animale de companie, în special câini, au dispărut după zgomotele create de petarde.

„La adăpostul pe care îl avem la marginea oraşului Arad îngrijim în jur de 240 de câini, iar în noaptea de Revelion am fost nevoiţi să-i băgăm pe majoritatea în casă, pentru a-i proteja. Totuşi, şase câini s-au speriat atât de tare de petarde încât au rupt gardurile şi au fugit. I-am recuperat, dar sunt traumatizaţi.

Alte sute de câini au fugit speriaţi de petarde şi acum sunt căutaţi de oameni. Se întâmplă an de an, de aceea credem că e necesară înăsprirea legislaţiei privind folosirea petardelor şi artificiilor”, a spus Iasmina Moţ.

Pe reţelele sociale sunt postate sute de anunţuri şi fotografii ale câinilor sau pisicilor căutate, care apar pe pagini ale comunităţilor locale sau pe grupuri speciale de căutare animale dispărute sau obiecte pierdute.

Laura Cătălina, din localitatea Miniş, care de-a lungul timpului a salvat zeci de câini găsiţi abandonaţi, spune că a găsit inclusiv câini morţi.

„Acest nou an a început la noi în comuna Ghioroc şi în satul Miniş cu animăluţe pierdute, ce aleargă înfricate, timorate de la zgomotul asurzitor al petardelor, care continuă să se audă chiar şi astăzi.
Eu am numărat 11 câini când mă întorceam acasă cu maşina, scăpaţi din lanţuri, dar am găsit şi trei câini morţi, unul pe trotuar.

Din păcate, an de an ne confruntăm cu această problemă”, a spus Laura Cătălina.

CITEŞTE ŞI: Doi români erau atât de beţi încât au crezut că poliţiştii germani vor să-i vaccineze cu forţa când le-au arătat etilotestul. Au început să împingă maşina pe autostradă

Medicul veterinar Filon Creţiu de la Adăpostul public de câini al Primăriei Arad a declarat pentru Agerpres că la început de an vin oameni să se intereseze de animale pierdute după Revelion, sperând că au fost găsite şi ridicate de pe stradă de angajaţi.

Medicii veterinari spun că animalele percep mult mai puternic decât oamenii zgomotele provocate de petarde, astfel că cea mai potrivită metodă de a le proteja este să fie ţinute în casă în preajma Anului Nou.

Imagine cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Sute de anunţuri cu animale de companie dispărute după petardele de Anul Nou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *