
Cod galben de vijelii în Banat. Recomandările ISU Timiș
Banatul intră duminică, 14 iunie, sub două coduri galbene de vreme severă.
Primul cod emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este valabil în 14 iunie, între orele 12 – 21, când se vor semnala intensificări ale vântului și vijelii, instabilitate atmosferică
În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Olteniei și zona de munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…80 km/h și izolat de 90 km/h, iar pe arii restrânse vor fi vijelii.
Local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice și va cădea grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.
Al doilea cod galben este valabil din 14 iunie, ora 21 până în 15 iunie, ora 03, în acest interval urmând să fie semnalate semnalate instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii.
Astfel, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia și nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, pe arii restrânse, vor fi cantități de apă de 15…30 l/mp.
Recomandările ISU Timiș
ISU Timiș reamintește cetățenilor că în eventualitatea producerii unei furtuni, să întrerupă orice activitate în aer liber și să caute adăpost.
”În eventualitatea prognozării de către meteorologici a fenomenelor meteorologice periculoase imediate, de tipul nowcasting, vor fi transmise mesaje de avertizare a populației din zonele vizate prin sistemul Ro-Alert.
Reamintim, totodată, că prin intermediul Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de oră, informații relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol și competențe în domeniul managementului situațiilor de urgență), dar și de către apelanți (martori ai situațiilor în speță), atent verificate și documentate, transmite ISU Timiș.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 15 – 20 iunie
Mai multe informații despre modul de comportare pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, puteți afla accesând platforma www.fiipregatit.ro – secțiunea Ghiduri sau aplicația de mobil DSU.


