Statornicie și un plus de puținătate! Un fotoreportaj despre un sat timișean care mai are… doar 38 de locuitori

Statornicie și un plus de puținătate! Un fotoreportaj despre un sat timișean care mai are... doar 38 de locuitori

După ce te desprinzi în stânga, din drumul principal, care duce la Deva, nu departe de barieră, străbați nici un kilometru fâșia de asfalt croită prin câmp. Întâlnești iar calea ferată și, nu departe, se intră într-o curbă, unde se află o troiță. Aproape, în stânga, pe nici cinci metri pătrați, sunt trei indicatoare. Din locul ăsta, ce aduce bine cu un sens giratoriu, o iau pe drumul principal.

E abia trecut de ora unsprezece, nu-i niciun călător, nici mașini nu trec. Cum înaintezi, pădurea întinsă, ce se pornește din marginea unei pășuni, începe să urce. Prin inima codrului, tânăr, viguros, se duce, urcând din ce în ce mai mult, drumul. Fâșia asta de asfalt, care sporește frumusețea locului, s-a ivit mai de curând. Înainte era o cale pietruită, care ocolea pe o vale. Înainte de ea, nu era nici un drum, se ocolea douăzeci și cinci de kilometri ca să ajungi până în comuna de care aparține satul.

Satul se numește Groși. Are o uliță principală și, la un moment dat, se desprinde din ea o alta mai scurtă. Un kilometru e de străbătut de la un capăt la celălalt. Ploaia măruntă și densă s-a întețit, e tot mai rece, pe drum, până în mijlocul satului, nu-i nimeni. Apare, fără veste, o femeie tânără, care umblă prin ploaie ca și cum n-ar fi. Se numește Florica. E mirată de ce stau și mă uit la casa verde, cu porți înalte și largi. E casa familiei ei. Au cumpărat-o de la gospodarul care a ridicat-o.

Nu știe povestea casei și e tot mai nedumerită de ce întreb, de ce mă uit cu insistență. Pe frontispiciu, cu litere tăiate dintr-o oglindă, gospodarul a lăsat câteva amănunte: ”1970. Petru. M.T. Marioara Lavinica”. Aflu, ceva mai târziu, că această casă, încă impunătoare, a fost ridicată de fostul pădurar Petru Trif. Și mai aflu, acum se strecoară și puțină tristețe, că din primii proprietari ar mai fi în viață doar Lavinica. Fiica pădurarului, căsătorită în zonă, acum femeie cu rostul împlinit.

Plouă și mai tare. Ajung și mă opresc în capătul satului. Ultima casă, pe dreapta, într-o zi, așa e de presupus, dacă nu ne pierdem definit urma, va fi muzeu. Aici au trăit bunicii și s-a născut tatăl cosmonautului Dumitru Prunariu. El a rămas stăpânul ocolului, unde, în fiecare an, două-trei săptămâni, stă aici.

Din curtea casei, tot ultima, dar pe partea stângă, iese un bărbat. E îmbrăcat cu tot ce trebuie să înfrunte ploaia care, de un timp, e purtată de vânt. Casa lui este la numărul 35. Bărbatul se numește Ionel Crista. Devine, din cumsecădenie, și gazdă și cronicar. Notez: ”În sat nu există nici un magazin.

Școala cu clasele I-IV e închisă, nu mai sunt copii. O înghite încet timpul, în prezent în sat sunt doar 3 școlari, 2 fete, în clasele a VI-a și a VIII-a, și un băiat în clasa I. Acum o jumătate de veac, când eu eram aici școlar în clasele V-VIII eram cât să facem două echipe de fotbal, cu rezerve cu tot. Biserica noastră, ați văzut-o, e din lemn, minunată, a fost adusă de la Căpâlnaș, de aproape, din județul Arad, în anul 1826, ea fiind ridicată, de unde a fost adusă, în 1741. Satul acum mai are 38 de locuitori”.

Poate numărătoarea din cronica domnului Ionel Crista nu este tocmai exactă, dar nici departe de adevăr nu-i.

Gazda, oprită de ploaie, vrea să-și reia lucru. Zidește ceva. În interior poate să-și vadă de treabă. Plec. Ploaia purtată și mai tare de vânt e rece-rece. Mai trag cu ochiul la casa cosmonautului Dumitru Prunariu, merg încet și din loc în loc opresc, încă o fotografie, încă una, altceva îmi reține atenția, iar trec pe lângă casa verde și în mijlocul zilei, până jos la poala pădurii, unde un bărbat paște o cireadă, nu întâlnesc pe nimeni.

Și nu știu de ce în puținătatea asta, sporită și de ploaia învârtită de vânt, fotografiile astea într-o zi, sigur nu tocmai atât de îndepărtată, vor însemna mai mult decât se poate crede acum când citiți aceste rânduri!

Groși e unul din cele zece sate care compun comuna Margina. O tablă așezată la intrare încă anunță – cineva a scris cum a putut – că în 1 octombrie 2008 satul a împlinit cinci sute de ani de existență.

0 Comments

No Comment.