Spitalul ”Victor Babeș”, asaltat de pseudocazuri de gripă

viroze

Numărul mare de decese atribuite gripei a speriat timișenii, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara fiind asaltat de pseudocazuri ale acestei afecțiuni.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, zeci de persoane cu febră se prezintă în urgență, înspăimântate că ar putea fi vorba de o infecție cu virus gripal.

CITEŞTE ŞI: Peste 100 de mistreţi în cătarea puştii magnaţilor lumii, în acest sfârşit de săptămână, în Banat

”Sunt mulți care vin cu sindroame febrile la consult.

Oamenii sunt speriați să nu fie bolnavi de gripă. Sunt pacienți de toate vârstele.

Am avut și o persoană de 98 de ani cu febră, la care analizele au arătat că e vorba, de fapt, de o infecție urinară”, a declarat medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Patroana restaurantului Trio din Giroc, victimă a accidentului rutier produs de Dorel Săndesc, a murit

Conform acestuia, în unitatea sanitară se află în prezent 15 pacienți cu simptomatologie similară cu gripa, dintre care o parte prezintă și complicații de tipul pneumoniilor.

Potrivit specialiștilor, infecția cu virus gripal debutează brusc cu febră peste 38 de grade Celsius, dureri de cap, mușchi și articulații,stare generală alterată și tuse uscată.

Foarte rar, în gripă, apare rinoreea (curgerea nasului) și răgușeala.

Complicațiile gripei pot include pneumonie, infecții ale urechii sau ale sinusurilor, deshidratare și agravarea afecțiunilor medicale cronice existente, cum ar fi insuficiența cardiacă congestivă, astm sau diabet.

La persoanele în vârstă, uneori, gripa poate provoca sau agrava anumite afecțiuni cardiace, ducând la atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale.

De la începutul sezonului gripal, la nivel național au fost înregistrate 11.286 de cazuri de gripă clinică.

De asemenea, dintre cazurile la care au fost efectuate analize de laborator, 894 au confirmat prezența virusului gripal (444 tip A subtip H1, 178 tip A subtip H3, 270 A nesubtipat, unul tip B, iar întrun caz, coinfecție AH1+ AH3).

Conform Ministerului Sănătății, în acest an gripa este cauzată de o tulpină care are forme uşoare şi medii de manifestare, însă specialiştii estimează că circulaţia intensă a virusului se va menţine și în luna februarie.

Potrivit reprezentanților ministerului, în acest moment, sezonul gripal actual nu poate fi catalogat drept mai sever față de cel precedent, doar că numărul de cazuri și cel al deceselor au fost înregistrate mai devreme.

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor transmisibile, sezonul trecut, din luna octombrie și până în mai, au fost înregistrate 11.527 de cazuri de afecţiuni clinice, compatibile cu gripa și 1.335 confirmări prin analize de laborator (297 AH1, 50 AH3, 100 A nesubtipate, 886 B și două coinfecții AH1+ B).

Au fost înregistrate 129 de decese confirmate cu virus gripal (63 AH1, două AH3, patru A nesubtipat şi 60 tip B).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *