Spectacol pe semicerc: Poli înfruntă Dinamo, sâmbătă, la Timişoara

Poli înfruntă campioana Dinamo!

SCM Politehnica Timișoara primește vizita campioanei Dinamo București în etapa a 6-a din Liga Națională de handbal masculin. Va fi a doua partidă consecutivă în propriul fief pentru jucătorii alb-violeți. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 13, la sala „Constantin Jude”.

Dinamo are o forță ofensivă impresionantă, în primele cinci etape înregistrând o medie de 43 de goluri marcate pe meci (215 în total). Bucureștenii au reușit un record chiar în runda trecută, când au înscris de 55 de ori în poarta formației din Suceava.

„Teoretic ar trebui să fie o sărbătoare și o bucurie pentru noi, deoarece întâlnim cea mai bună echipă. Această bucurie se poate întorce, însă, împotriva noastră, dacă nu abordăm cu maximă seriozitate meciul, pentru că ar putea fi o diferență de scor foarte mare. Dinamo joacă un handbal modern, în viteză, cu foarte multe acțiuni de contraatac faza a doua și repunere rapidă. Asta ne obligă pe noi să fim extrem de atenți în atac și să ne repliem repede”, a declarat tehnicianul polist Mihai Rohozneanu.

SCM Politehnica Timișoara vine după prima victorie a sezonului, 28-27 cu Steaua București, care a urcat-o pe locul al zecelea. Alb-violeții au cinci puncte, acumulate în urma unei victorii la limită și a două remize, celelalte partide încheindu-se cu înfrângeri la un singur gol.

„Aveam nevoie de această victorie și cu siguranță atmosfera este mai bună acum. Totuși, avem alte câteva situații care ne încurcă, dar mergem înainte. Știți că Fenici, Baican și Cîmpan nu au putut juca împotriva Stelei și cu atât mai mult a contat cum s-au mobilizat ceilalți jucători și faptul că am reușit să învingem. Din păcate, Fenici și Baican rămân accidentați, iar Szabo este în perioada de recuperare, nu este refăcut 100%”, a mai spus Mihai Rohozneanu.

Aruncarea simbolică de start a meciului de sâmbătă va fi oferită de directorul CSU Politehnica Timișoara, Adrian Tal. El este unul dintre organizatorii concursurilor de scrimă ce au avut loc în weekend-ul trecut la Timișoara, incluse în circuitul Cupei Mondiale.

CITEŞTE ŞI: O comună din Banat îşi cinsteşte fiul care a făcut-o cunoscută în lume! Va fi inaugurată Sala de Sport „Miodrag Belodedici”. Video


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *