În fiecare an, în 7 ianuarie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, cinstindu-l pe marele proroc considerat, pe bună dreptate, Înaintemergătorul Domnului.
Acesta s-a născut cu şase luni înainte de Iisus Hristos, în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Venirea pe lume a Botezătorului a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.
Viitorul părinte n-a dat crezare mesajului purtat de acelaşi arhanghel care a anunţat-o şi pe Fecioara Maria că va fi Maica Fiului lui Dumnezeu.
Pentru puţina sa credinţă, Zaharia a rămas mut până când fiul său şi-a primit numele.
Sfânta Scriptură spune că Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale în momentul în care Elisabeta s-a întâlnit cu Fecioara Maria, însărcinată cu Pruncul Iisus.
Răspunsul la întrebarea „Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezătorul pe Hristos?” îl găsim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care redă mărturia prorocului: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2).
El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. În condiţiile în care omul căzut în păcat nu mai doreşte să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic şi suveran peste tot şi toate, Sfântul Ioan, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic ca, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintei” (In 1, 27).
Deşi afirmă: „Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păcatul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El”.
„Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească”, mai spune prorocul care le poate fi tuturor îndreptar întru smerenie. Potrivit Sfintei Evanghelii, la o petrecere prilejuită de aniversarea sa, Împăratul Irod a tăiat capul Sfântului Ioan la cererea Irodiadei.
În acea vreme, prorocul era întemniţat. Îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, soţia fratelui său şi, în ura ei de nestăpânit, femeia a povăţuit-o pe Salomeea, fiica ei, să ceară de la Irod, ca răsplată pentru dansul ei de la petrecere, capul Botezătorului pe o tipsie.
„Se botează gerul”
Însemnătatea Botezătorului a făcut ca, în calendarul creştin ortodox, acesta să aibă parte de şase sărbători distincte: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie), respectiv a treia aflare a capului său (25 mai).
Ziua de 7 ianuarie încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă, începute de Sfântul Nicolae (6 decembrie).
În bătrâni se credea că, după Sfântul Ion, „se botează gerul”, iar frigul începe să ostenească. Considerat ocrotitorul pruncilor, Înaintemergătorul Domnului este sfântul la care se roagă mamele pentru a aduce pe lume copii zdraveni la minte şi la trup.
Potrivit tradiţiei româneşti, cel ce nu se bucură în 7 ianuarie va fi necăjit şi mohorât tot anul. Nume de sorginte iudaică, Ioan provine din „Iohanan”, o prescurtare a formulei „Iehohanan”, a cărei semnificaţie literară ar fi „Dumnezeu s-a milostivit”.
Printre români, numele prorocului, în diferitele sale forme, Ion, Ioan, Ioana, dar şi Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionică sau Oana, se întâlneşte extrem de frecvent, ziua de 7 ianuarie fiind serbată, cu mese îmbelşugate şi multă veselie, ca onomastică a tuturor acelora care-l poartă.
