“Semaforișoara” reînvie, după ce USR și-a făcut campanie pe desființarea semafoarelor în 2020

“Semaforișoara” reînvie, după ce USR și-a făcut campanie pe desființarea semafoarelor în 2020

“Semaforișoara” reînvie, după ce USR și-a făcut campanie pe desființarea semafoarelor în 2020

Aproape 500 de noi semafoare vor fi achiziționate de către Societatea de Drumuri Municipale, la comanda municipalității. Este neclar ce se va face cu un număr atât de mare de sisteme, în condițiile în care pe magistralele nou refăcute, cum ar fi Cetății, Bogdăneștilor sau Stan Vidrighin, sistemele luminoase de dirijare a traficului sunt parte din proiectele pe finanțare europeană, deci nu au nicio treabă cu această achiziție.

Sloganul primarului Fritz, la aniversarea a 3 ani de mandat “Mișcăm Timișoara. Împreună.” pare a se fi transformat în “Paralizăm Timișoara”, atât din cauza traficului extrem de congestionat, a lucrărilor de drumuri ce nu se mai finalizează dar și a sutelor de…semafoare care se tot instalează din 2021 încoace.

În 2020 râdeau de Robu, în 2021 cumpărau semafoare

Presa l-a consacrat pe fostul primar Nicolae Robu și prin faptul că a instalat câteva mii de semafoare, de-a lungul celor două mandate, moitv pentru care a apărut porecla de “Semaforișoara lui Robu”.

Undeva în jur de 4000 de bucăți. Însă, se pare că acestea au fost cât se poate de utile și justificate, pentru că așa cum reiese din rapoartele fostului Centru de Management al Traficului, administrația Fritz a desființat semafoarele doar în 3 locuri: pe Augustin Pacha, care a devenit stradă pietonală și 2 sisteme de semaforizare în sensul giratoriu din Iosefin, unde chiar nu își aveau sensul.

Așa se face că, la electoralele din anul 2020, Dominic Fritz și echipa de campanie au transformat în temă politică demontarea semafoarelor, cu sloganul “Thcuss! Semaforișoara!”.

campanie antisemafoare USR 2020

“Nicolae Robu s-a gândit să vă facă o bucurie înainte de alegerile din 27 septembrie și să mai cumpere încă 1000 de semafoare. Ceea ce ne duce la un număr de 4000 de semafoare, de vreo 4 ori mai mare decât în Cluj.

Și nu, Timișoara nu e de 4 ori mai mare! Timișoara va fi, astfel, cel mai prost semaforizat oraș din România”, baleia Dominic Fritz, într-o postare pe Facebook, pe 18 septembrie 2020.

La mai puțin de un an după, administrația Fritz nu demonta semafoare, ci făcea o primă achiziție, constând în nu mai puțin de 920 de semafoare, după cum urmează: semafor pentru vehicule Ø300 – 20 bucăți, semafor pentru vehicule Ø200 – 180 bucăți, semafor pentru prim vehicule Ø100 – 300 bucăți, semafor pentru pietoni Ø200 – 300 bucăți, semafor Verde Intermitent Dreapta (VID) Ø200 – 50 bucăți, semafor Galben Intermitent Pieton (GIP) Ø200 – 50 bucăți, semafor pentru tramvaie 4 Spoturi – 20 bucăți.

Și pentru a se contrazice, același primar declara în septembrie 2022 că “Gata cu semaforișoara. Am demontat 23 de semafoare inutile, care doar ne-au enervat în trafic. Continuam cu alte încă o sută.

Până acum am dat jos peste 150 de corpuri de semaforizare. Nu le aruncăm, le vom folosi acolo unde chiar va fi nevoie în viitor. Semafoarele nu mai trebuie să fie o afacere, ci să îmbunătăţească traficul”.

Într-un haos total, nici SDM, nici primăria nu știu câte semafoare au mai fost îndepărtate din oraș de atunci, la fel cum nu se știe unde au fost acestea refolosite. Cert este că, în martie 2023, Societatea de Drumuri Municipale a fost scoasă din nou la cumpărături și a achiziționat, de la Swarco Traffic, în urma unei licitații, 345 semafoare LED, pentru care a plătit aproximativ 100.000 euro.

Nu trebuie uitat recordul din 2023, când la refacerea bulevardelor Cetății și Bogdăneștilor, au fost montate, în unele intresecții 12-15 semafoare, recordul fiind de 25 într-o singură intersecție! Lejer, că doar s-a făcut din bani europeni!

Acum, în aprilie 2024, „SDM achiziționează semafoare LED pentru modernizarea intersecțiilor vechi de pe raza municipiului Timișoara, înlocuirea celor avariate datorită evenimentelor rutiere și pentru realizarea de intersecții noi, cerute de Primăria Timisoara”, conform anunțului publicat pe SEAP. Este vorba de nu mai puțin de 463 de semafoare, de diverse dimensiuni și modele. Toată distracția, adică suma maximă oferită este de aproape 833.000 lei, cu TVA, mai exact puțin peste 167.000 euro. Firmele interesate pot depune ofertele până în 23 martie.

Dacă ar fi de tras linie, în loc să desființeze semafoare, administrația Fritz a cumpărat în ultimii 3 ani, 1265 de semafoare și mai urmează încă 463 de bucăți. Grand total, peste 1700 de semafoare, asta dacă nu se vor mai achiziționa și altele până la finalul mandatului.

Haos și în managementul traficului

Desființarea “undei verzi”, desincronizarea semafoarelor în linie pe marile bulevarde și lipsa de mentenanță sunt câteva dintre cauzele îngreunării traficului rutier din oraș.

Surse din cadrul SDM ne-au declarat că, atunci când se referă la schimbarea actualelor semafoare care nu sunt pe sistem led sau sunt total defecte, numărul acestora se ridică la maximum 120. Restul până la 463 ar putea reprezenta stocuri pentru zile negre sau o achiziție cu dedicație, pe final de mandat.

În schimb, problemele privind semaforizarea traficului din oraș sunt unele serioase, de sistem. În primul rând, de gestionarea și temporizarea acestora nu se mai ocupă cei specializați în managementul traficului, ci polițiștii locali, după ce, vechiul Centru de Trafic Management din Timișoara a fost transformat de administrația Fritz în dispeceratul Poliției Locale, pentru ca agenții să vadă live cine ce face pe străzi, mai ales cine aruncă gunoi unde e interzis, însă în detrimentul managementului de trafic, adică inclusiv al sincronizării semafoarelor.

CITEȘTE ȘI: Piață volantă într-o comună de lângă Timişoara

Numai pentru supravegherea eventualelor gunoaie aruncate pe străzi și pentru mijloacele de transport în comun au fost angajați 30 de polițiști locali. Care însă nu se pricep și la managementul traficului rutier.

Aceleași surse din SDM ne-au mai declarat că la acest moment, în aprilie 2024, întregul sistem de sincronizare a semafoarelor este dat peste cap, nu se face mentenanță, cablul de fibră optică este întrerupt în foarte multe locuri, așa că pentru a interveni la un semafor e nevoie de deplasarea unei echipe mobile la fața locului, cu laptop, software dedicat, scule și tot ce mai trebuie.

Lucru care însă nu se pune în practică. Evident, orice intervenție la un semafor înseamnă și mai mult deranj în trafic. Atât s-a putut!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on ““Semaforișoara” reînvie, după ce USR și-a făcut campanie pe desființarea semafoarelor în 2020

  1. Ma asteptam sa vina randul semaforizarii inteligente, cu bucle inductive ingropate in asfalt, cu prioritizarea si cresterea duratei de verde pe directiile incarcate. Sau un anunt referitor la montarea de semafoare acolo unde au avut lucrări de modernizare (Vidrighin cu Chimistilor de ex.) Sau acolo unde sunt treceri de pietoni la mijlocul liniei drepte unde se prinde viteza de „liniute”. Asa ca la nivel de secol 21, cu pretentii de stat civilizat, capitala….FÂS MARE!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *