Secretarul unei primării din Timiş, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Profesoară din Timiș, condamnată penal pentru purtare abuzivă

Un comunicat emis de DNA în data de 12 octombrie 2019 anunța că procurorii anti-corupție din Timișoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea pentru 24 de ore a lui Florin Gheța, secretar al Primăriei Gătaia, județul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influenţă, precum și a altor două persoane fizice, fără vreo calitate specială, Iulian Paul Petre și Edgar Augustin Olah, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influență.

florin gheta

Conform celor prezentate în comunicat, în perioada august – octombrie 2019, inculpatul Gheța Florin ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma 20.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care pretindea că o are față de funcționari din cadrul Primăriei Gătaia, cu atribuții în derularea procedurilor de retrocedare a unor terenuri.

În același context, în data de 10 octombrie 2019, inculpatul Gheța Florin ar fi primit de la martor suma de 14.000 euro, urmând ca restul de bani să-i fie remiși după rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare. În perioada iunie – octombrie 2019, pentru același motiv, ceilalți doi inculpați ar fi pretins de la martor suma de 40.000 euro.

Joi, 12 martie, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Florin Gheța la cinci ani de închisoare cu executare, în timp ce ceilalți doi inculpați, Iulian Paul Petre și Edgar Augustin Olah, au primit trei ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea Tribunalului Timiș nu este definitivă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Secretarul unei primării din Timiş, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

  1. Doar secretaru???
    Am de primit pamant de 30 de ani si mau mintit toti. Si primaru asta si ala dinainte. Sa ii lege pe toti ca mint toti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *