Romanian Chamber Orchestra, în concert la Timişoara

Romanian Chamber Orchestra, în concert la Timişoara

Melomanii timișoreni sunt așteptați marți, în 17 august, de la ora 19,30, în sala Operei Naționale, pentru a asista la un concert de excepție al Romanian Chamber Orchestra, ansamblu dirijat de maestrul Cristian Măcelaru (foto), unul dintre cei mai importanți dirijori recunoscuți pe plan mondial, dirijor principal al “WDR Sinfonieorchester Köln” și director muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

Un punct de reper pentru cultura românească, Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și prin contribuția adusă patrimoniului național, un proiect unic în România, reunind 29 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Primă audiţie absolută

În cadrul turneului din acest an, Romanian Chamber Orchestra va prezenta, în primă audiție absolută, lucrări propuse de doi tineri compozitori români de excepție – Oana Vardianu și Alin Constantin Chelărescu, câștigătorii apelului „Call for Scores” (Apel pentru lucrări), lansat cu prilejul celei de-a treia ediții a proiectului Romanian Chamber Orchestra. Opusurile scrise de cei doi compozitori, intitulate ” Genesis” și ”Panicandemica”, sunt integrate în programul concertului.

Program de excepţie

Publicul care va fi prezent în data de 17 august la Opera Națională din Timișoara va putea audia un program deosebit într-o interpretare de excepție. Acesta cuprinde, în ordine, ”Dansuri populare românești” de Béla Bartók, ”Genesis” de Oana Vardianu, ”Intermezzi” op. 12 de George Enescu, ”Panicandemica” de Alin Constantin Chelărescu, ”Simfonia nr. 40” de Wolfgang Amadeus Mozart. Dirijorul va fi Cristian Măcelaru, iar concertmaestru, Alexandru Tomescu.

Biletele sunt puse în vânzare la caseria Operei Naționale Române din Timișoara (strada Mărăşeşti nr 2, telefon 0256201286, e-mail: bileteoperatimiș[email protected], orar duminică-vineri: 11 -19, sâmbătă închis). Partenerii principali ai evenimentului sunt Festivalul Internațional ”Vara Magică”, Lanto Communication, Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Timișoara Convention Centre, iar cei educaţionali, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara şi Clubul Rotary Opera.

Alţi parteneri implicaţi în proiect: Radio România Muzical, Consiliul Județean Sibiu, Fundația Culturală ”Remember Enescu”, Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu, Hotel Timișoara, Hotel Boutique ”Casa del Sole”, Hotel Ramada Sibiu, Opera Națională Română din Timișoara, TM2023.

CITEŞTE ŞI: Lucruri pe care nu le știai despre Timișoara

Concertul este realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, al Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național, a Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *