România, în pragul unei explozii a preţurilor la gaze şi a unei crize alimentare. „Vizita la hipermarket va fi ca la muzeu”, avertizează analistul Adrian Negrescu

Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, sancționate cu aproape 3 milioane de euro

Analistul economic Adrian Negrescu spune că e foarte probabil ca România să ajungă să importe gaze din Bulgaria, prin noua conductă care se construieşte la sud de Dunăre şi întrevede în paralel şi o criză alimentară.

„Noi importăm în medie cam 20% din necesarul de gaze, prin două firme aflate în relație direct cu Gazprom. Dacă rușii vor opri robinetul, va fi o problemă pentru că nu văd, cel puțin în acest moment, nicio sursă garantată care să înlocuiască gazul rusesc”, a spus Adrian Negrescu, într-un interviu pentru ziare.com.

Soluţia aprovizionării cu gaze din Marea Neagră este una pe termen lung, iar până atunci analistul consideră că e posibil ca pentru lunile de iarnă să apelăm la vecinii bulgari.

„Până să extragem gazele din mare, singura soluție viabilă este să creștem producția internă și să căutăm rute alternative de import, așa cum fac bulgarii. Probabil vom ajunge să aducem gaze din Bulgaria, pe noua conductă pe care vecinii noștri o construiesc pe relația cu Grecia„, a mai spus Negrescu.

„Vestea și mai proastă este că, la cum arată perspectivele, dacă rușii închid conducta sau dacă europenii renunță la gazul rusesc, prețul gazelor va exploda, iar factura o vom plăti cu vârf și îndesat. Suntem ca pe Titanic.

CITEȘTE ȘI: Criminalul Antoniei, fetiţa din Arad ucisă şi incendiată pe câmp, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare și plata unor daune de 200.000 de euro

Ne-am lovit de ghețarul prețurilor și, în loc să încercăm să ne salvăm, politicienii noștri nu știu ce să facă pentru ca România să nu se ducă la fund, adică în recesiune.

În loc să luăm măsuri pentru susținerea investițiilor, pentru reducerea poverii fiscale și stoparea creșterilor de prețuri la energie și gaze, noi ne păcălim singuri cu vouchere de 4 lei/zi pentru săraci și discounturi de 50 de bani, pentru transportatori, la acciza la carburanți„, avertizează analistul.

Mai mult, Adrian Negrescu întrevede şi o criză alimentară, însă nu una clasică, ci una cauzată de sărăcie. „Criza alimentară, în România, va însemna o criză a puterii de cumpărare. Nu vor lipsi produsele de pe raft, asta este singur, însă pentru mulți dintre români vizita la hipermarket va fi ca la muzeu, scrie romaniatv.net.

Vor admira produsele, dar nu și le vor permite. În următoarele luni, pe fondul scumpirilor, vom asista la o scădere sensibilă a vânzărilor în volum, pe fondul deprecierii puterii de cumpărare”, a mai afirmat Adrian Negrescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *