Criminalul Antoniei, fetiţa din Arad ucisă şi incendiată pe câmp, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare și plata unor daune de 200.000 de euro

criminalul Antoniei

Criminalul Antoniei, fetiţa din Arad ucisă şi incendiată pe câmp, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare și plata unor daune de 200.000 de euro

Bărbatul de 23 de ani care în toamna anului trecut a ucis fetiţa de patru ani a iubitei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara, la 17 ani de închisoare.

Judecători l-au condamnat pe criminal, Florin Beniamin Crișan, la 17 ani şi patru luni de închisoare, dar şi la plata unor daune morale de câte 100.000 de euro pentru mama Antoniei și pentru tatăl ei natural.

Judecătorii timișoreni au redus de 7 ori și jumătate cuantumul despăgubirilor pentru părinții Antoniei. Inițial, Tribunalul Arad stabilise daune morale de un milion de euro pentru mama copilei şi de 500.000 de euro pentru tatăl natural.

CITEȘTE ȘI: România, în pragul unei explozii a preţurilor la gaze şi a unei crize alimentare. „Vizita la hipermarket va fi ca la muzeu”, avertizează analistul Adrian Negrescu

Ucigașul Antoniei va executa 17 ani și 4 luni de închisoare, din care se scad zilele petrecute în arest preventiv, de la data la care a fost ridicat de polițiști și până în ziua sentinței.

Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Crişan Florin Beniamin împotriva sentinţei penale nr.94/09.03.2022 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 3693/108/2021.

În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.418 Cod procedură penală, desfiinţează parţial hotărârea atacată, pe latură civilă, şi rejudecând cauza în limitele de mai jos: Reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate părţilor civile Rădulescu Sabrina şi Oancea Daniel Cristian şi obligă inculpatul Crişan Florin Beniamin la plata către fiecare parte civilă a sumei de 100 000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

CITEȘTE ȘI: Ion Iliescu, mesaj special după ce s-a retras de mai mulți ani din viața publică

În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, constată încetată de drept la data prezentei decizii, dată la care se emite mandatul de executare a pedepsei închisorii, a măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpat în cauză.

În temeiul art. 422 Cod procedură penală şi art.424 alin. 3 Cod procedură penală, din pedeapsa principală rezultantă de 17 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului, deduce în continuare durata arestării preventive, de la 09.03.2022 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin grefa instanţei, azi, 05.05.2022.

Document: Hotarâre 467/2022 05.05.2022

În 11 februarie, la prima înfăţişare în procesul de fond, bărbatul a recunoscut că a lovit fetiţa provocând decesul, dar a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte, cerere respinsă, scrie antena3.ro.

Cadavrul fetiţei a fost descoperit în 31 octombrie 2021, în apropierea unui cimitir din municipiul Arad, corpul fiind ars parţial. Descoperirea a fost făcută de un bărbat care îşi plimba câinele, care a anunţat autorităţile.

Anchetatorii au efectuat portretul robot el fetiţei şi l-au dat publicităţii, pentru a încerca să identifice victima. O persoană a sunat la 112, indicând cine este victima, astfel că anchetatorii au descins la adresa familiei şi l-au ridicat pe concubinul mamei victimei, în timp ce femeia se afla în spital.

Iniţial, suspectul a spus că fetiţa a decedat în mod accidental când îi făcea baie. Ar fi căzut şi s-ar fi lovit la cap, iar el s-ar fi speriat şi ar fi aruncat cadavrul pe câmp, dar iniţial a susţinut că nu l-a incendiat.

Ulterior, bărbatul a spus că a lovit-o pe copilă într-un moment de furie, pentru că aceasta l-ar fi deranjat, iar fata a căzut şi s-a lovit la cap, ceea ce ar fi provocat decesul. Bărbatul a mai spus că a ars cadavrul pe câmp.

Anchetatorii au stabilit că tânărul a fost drogat în momentul săvârşirii faptelor şi că fetiţa nu a fost supusă vreunui abuz.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Criminalul Antoniei, fetiţa din Arad ucisă şi incendiată pe câmp, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare și plata unor daune de 200.000 de euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *