Ripensia, debut cu dreptul în noul sezon. Nicu Butnărașu: „Am avut doar trei seniori, în rest au fost tineri născuți în anii 2007 și 2008. Scopul nostru este să creștem și să facem față cu brio ligii a patra”

Ripensia, debut cu dreptul în noul sezon. Nicu Butnărașu: "Am avut doar trei seniori, în rest au fost tineri născuți în anii 2007 și 2008. Scopul nostru este să creștem și să facem față cu brio ligii a patra"

Revenită în liga a patra în baza unei invitații primite în această vară de la AJF Timiș, Ripensia, un nume de legendă al fotbalului românesc, a debutat cu o victorie în campionat.

Sâmbătă, tânăra echipă antrenată de Nicu Butnărașu s-a impus cu scorul de 2-1, pe Arena „Ciarda Roșie”, în fața Unirii Jimbolia.

Galben-roșii au dominat prima repriză, reușind să înscrie de două ori, prin Andrei Ursu (min. 13) și David Dascălu (min. 33). Primele 20 de minute ale reprizei secunde au aparținut oaspeților, care au redus din diferență prin Alexandru Pană, în minutul 61, după o greșeală în defensiva Ripensiei. Trupa din Jimbolia a fost aproape de gol în alte patru rânduri, însă nu a reușit să smulgă măcar un egal. Gazdele și-au revenit, au reușit să echilibreze jocul și să conserve rezultatul până la ultimul fluier.

Nicu Butnărașu a apelat la meciul din prima etapă la următorii jucători: David Flonta – Răzvan Moldovan, Timotei Candreanu, Robert Balint, Răzvan Diaconu – Cristian Mitre (cpt), Raul Briciu, Sergiu Marișescu (Rareș Laza ’86) – Tiberiu Mircea (Darius Apro ’59), Andrei Ursu (Andrei Dobrican ’89), David Dascălu (Damian Hărșan ’89).

„Primul meci oficial a însemnat debutul pentru circa 80-90 la sută dintre jucătorii noștri. Am avut doar trei seniori, în rest au fost tineri născuți în anii 2007 și 2008. Scopul nostru este să creștem și să facem față cu brio ligii a patra. Nu este un campionat ușor și tocmai de aceea țin să felicit jucători pentru acest prim succes. Este un început bun pentru noi, sper să ne ridicăm la nivelul pretențiilor și acești copii să aibă un viitor frumos.

În ceea ce privește jocul, prima repriză ne-a aparținut în mod clar, iar în a doua am primit un gol pe o greșeală, oaspeții au echilibrat meciul însă și așa am avut patru-cinci ocazii clare și puteam să refacem diferența consemnată la pauză. S-a văzut lipsa de experiență în atac, vrem să ne îmbunătățim jocul. Felicit echipa adversă, una cu experiență, având în componență jucători care au evoluat la acest nivel. Noi vom propune un fotbal de calitate, s-a văzut deja acest lucru în prima partidă. Este o victorie meritată și de moral. Sperăm să ne ridicăm la nivelul competiției”, ne-a declarat antrenorul principal al Ripensiei, Nicu Butnărașu.

CITEȘTE ȘI: Performanță pentru echipa de robotică CSH de la ”Pedagogic”, la cea mai importantă competiție europeană din afara sezonului


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *