RETIM infirmă eventuala criză ecologică de la Ghizela și dezminte informațiile, pe care le cataloghează drept false

RETIM infirmă eventuala criză ecologică de la Ghizela și dezminte informațiile, pe care le cataloghează drept false

RETIM infirmă eventuala criză ecologică de la Ghizela și dezminte informațiile, pe care le cataloghează drept false.

Printr-un drept la replică trimis redacției Renașterea bănățeană, Retim Ecologic Service SA dezminte, fără a aduce însă probe certe, informațiile privind o posibilă criză ecologică majoră în Timiș, din cauza deversării de lichide potențial periculoase într-o stație de epurare, publicate de cotidianul nostru pe data de 31 mai 2024.

Din dreptul la replică trimis de Retim, redăm următoarele aspecte:

“Compania RETIM formulează prezentul drept la replică pe care, conform art. 49 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (care prevede faptul că „orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică”), aveți obligația să îl publicați în integralitatea lui atât în aceeași pagină cu articolul, cât și în varianta de tipar, la aceeași dimensiune și aceeași poziționare.

În urma publicării articolului în data de 31 mai 2024, referitor la o posibilă criză ecologică majoră în Timișoara, ați preluat informații care induc în eroare cititorii, întrucât sunt false, fără ca redactorii să fi solicitat Companiei RETIM un punct de vedere.

Informații false despre eventuale deversări

Afirmațiile referitoare la eventualele deversări de levigat în 2020 și în 2024 sunt în totalitate false. Buletinele de analiză efectuate de laboratorul acreditat ABA Banat, după prelevarea probelor de apă, infirmă orice eventuală suspiciune de deversare a apelor poluante, fapt constatat de Garda Națională de Mediu – Timiș în Nota de constatare ulterioară sesizării. Suspiciunile din 2020 s-au dovedit a fi neadevărate atât din controalele efectuate de Garda Națională de Mediu, Consiliul Județean Timiș, cât și din cele ale Agenției Naționale a Finanțelor.

Responsabilitatea alegerii furnizorilor

Deciziile privind alegerea furnizorilor care fac întreținerea și mentenanța echipamentelor pentru tratarea levigatului sunt luate de compania RETIM. Avem tot interesul să colaborăm cu cei mai performanți și de încredere furnizori pentru a gestiona cât mai bine activitatea și riscurile aferente.

Legături de cauzalitate false

Articolul prezintă informații care induc în eroare cititorii, sugerând că RETIM a denunțat contractul cu furnizorul său pentru a putea deversa ilegal levigatul, ceea ce este o acuzație nefondată și extrem de gravă.

Informații false, fără verificarea surselor credibile

Conform Codului Deontologic al Jurnalistului, Contract 993/2006:

Articolul 2: „Jurnalistul poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din surse credibile.”

Articolul 3: „Jurnalistul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Știrea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă și să nu conțină păreri personale.”

Publicația NU a a verificat din surse credibile presupusa situație invocată în articol.

Lipsa dreptului de a exprima un punct de vedere în calitate de parte

Tot conform Codului Deontologic al Jurnalistului, Contract 993/2006:

Articolul 5: „Jurnalistul va lua în considerare punctele de vedere pertinente ale părților implicate. Jurnalistul este dator să respecte prezumția de nevinovăție. În cazul în care se aduc acuzații, se va oferi posibilitatea celui învinuit să-și exprime punctul de vedere.”

Publicația NU a solicitat un punct de vedere companiei RETIM pe canalul oficial de comunicare, înainte de publicarea articolului, nici după editarea acestuia.

Compania RETIM punem pe primul loc respectul față de natură și sănătatea publică a comunității din care face parte și depune toate eforturile pentru o bună desfășurare a activității sale, în conformitate cu legile în vigoare”.

Acestea fiind scrise, ne permitem câteva observații, din respect pentru cititori și pentru profesia de jurnalist.

Este cel puțin cinic ca o companie care timp de două săptămâni nu a colectat gunoiul menajer și deșeurile din Timișoara și din cele 31 de localități din zona 1 de colectare, să pretindă că pune “pe primul loc respectul față de natură și față de sănătatea publică a comunității”. Dovadă sunt toate materialele de presă, dar și postările cu foto și video ale cetățenilor din oraș și din județ, în spațiul public al rețelei Facebook, în prima parte a lunii mai, când muncitorii Retim au refuzat să intre la lucru, iar orașul și comunele din jur s-au umplut de gunoi menajer și deșeuri.

Referitor la baza legală a dreptului la replică, fără a avea pretenția că un jurnalist are neapărat (și) studii juridice, în mod clar compania Retim ar trebui să angajeze niște juriști competenți sau o casă de avocatură de succes.

Primul motiv legal este că Retim nu aduce dovezi vizavi de acuzațiile că articolul nu ar fi fost documentat, iar relatarea unor fapte verificate nu reprezintă o acuzație, presa neavând atribuții legale, substituindu-se organelor de anchetă ale statului român.

Al doilea motiv este invocarea articolului 49 din  Codul de reglementare a conținutului audiovizual care face referire strictă la prezentarea de informații false sau eronate într-un “program audiovizual”, cu referire la Consiliul Național al Audiovizualului, în articolul 54 din același Cod de reglementare a conținutului audiovizual.

Portalul de știri și informații Ştiri din Timişoara şi judeţul Timiş – Renaşterea bănăţeană (renasterea.ro) și ediția tipărită a Renașterii bănățene nu se supun cerințelor acestui cod. Nici una dintre cele două entități media nu lucrează sub incidența reglementărilor CNA, nefiind producător sau difuzor de conținut audiovizual, în accepțiunea legislației în vigoare. În plus, cele două entități media nu sunt în lista furnizorilor de servicii audiovizuale prin cablu sau semnal, numiți “radiodifuzori” sau mai simplu, posturi de televiziune sau radio, neprestând astfel de servicii.

Ca ultimă observație, în ceea ce privește deontologia profesională, modul de documentare și solicitarea opiniilor de către jurnalist, Retim invocă prevederile “Codului Deontologic al Jurnalistului, Contract 993/2006”. Acest document este în realitate un contract colectiv de muncă la nivel de ramură mass media, care a fost valabil între anii 2006 și 2007. Are două probleme: este lovit de nulitate, el fiind aplicabil până în anul 2007, și asta doar în redacțiile care au semnat la acel moment, respectivul contract colectiv la nivel de ramură profesională. În plus, documentul nu are valoare de lege și nu atrage după sine nici o sancțiune directă, de ordin civil, penal sau comercial.

Publicăm acest material cu multă bunăvoință și cu rugămintea către Retim de a-și respecta contractul cu abonații, fără a mări retroactiv tarifele, mai ales pentru o perioadă în care nu s-au ridicat deșeurile, fiind vorba de un serviciu public plătit de contribuabil, cu implicații ce țin de siguranța și sănătatea publică.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *