Lovitură de teatru într-un oraș din județul Timiș! Primarul localității a revenit asupra deciziei de a nu mai candida pentru încă un mandat, provocând un mic cutemur pe scena politică locală.
CITEŞTE ŞI: Toată Timișoara știe: un oltean la primărie!
Este vorba de Marcel Avram, edil-șef la Făget, care anunțase că se retrage de la primărie, dar, în urma presiunilor și a mesajelor de susținere venite din partea locuitorilor, a revenit asupra deciziei.
”Dragi făgețeni! În ultimele trei săptămâni, am primit din partea dumneavoastră sute de mesaje prin care îmi cereați să revin asupra deciziei de a nu mai candida la funcția de primar al orașului Făget.
De asemenea, mi-ați spus că, în această perioadă, atât orașul nostru cât și țara trec prin situații dificile care, probabil, nu se vor opri prea curând și că , prin retragerea mea, vă las singuri la greu.
CITEŞTE ŞI: Telenovelă politică în Timiș: Un fost concurent de la ”Insula Iubirii” candidează la Primărie și vrea să-i sufle postul celui care i-a furat iubita
Vreau să vă spun că, în toată viața mea, nu am fugit niciodată de responsabilități și nu am lăsat pe nimeni la greu.
În plus, pentru mine, părerea dumneavoastră este importantă, drept pentru care am hotărât să candidez pentru încă un mandat de primar al orașului Făget. Totodată,vreau să vă transmit două lucruri:
1.Dacă voi fi ales,acesta va fi ultimul meu mandat de primar;
2.Acest mandat va fi unul complet, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece, pentru mine, obținerea mandatului de primar este un contract pe patru ani, încheiat cu dumneavoastră, pe care mi s-ar părea imoral să îl reziliez unilateral, indiferent de oportunitățile personale sau politice care s-ar ivi pe parcurs”, este mesajul transmis de primarul din Făget.
teatru ieftin