Protest la simularea de la Evaluarea Națională! Elevii sunt îndemnați să dea foaia goală

evaluare 4

Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii de clasa a VII-a care susţin, luni, simularea la Evaluarea Naţională să dea foaia goală. Decizia inedită vrea să atragă atenția asupra metodelor de evaluare din sistemul de învățământ românesc.

CITEȘTE ȘI: A apărut o nouă lege – Milioane de români riscă amenzi usturătoare. Vor fi afectați și locuitorii din vestul țării

„Invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă”, arată CNE într-un comunicat de presă, citat de Hotnews.ro.

CITEȘTE ȘI: Accident violent, cu trei mașini, în sensul de la Michelangelo. Trafic dat peste cap (foto)

Elevii spun că simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu al experiențelelor de învățare. Aceștia precizează că nu vor evaluări mai ușoare, ci doar unele reale. „Acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc. Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educație: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, ești îndreptățit să ieși din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonați, iar noi, deși suntem beneficiarii direcți ai educației, nu am fost consultați. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învățământ românesc”, mai arată elevii.

CITEȘTE ȘI: Trei tineri au batjocorit și lăsat să moară pe câmp o femeie. Cadavrul, găsit după 3 zile

CNE consideră că astfel trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu şi să ajungă în situaţia în care vor susține simulări de examene naționale anual. Elevii spun că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, pentru că nu s-au lămurit încă de ce au dat-o pe cea din clasa a VI-a.

CITEȘTE ȘI: Şofer inconştient filmat cum goneşte pe contrasens, pe autostrada A1

„Încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, îşi justifică elevii protestul. Aproximativ 350.000 de elevi vor susține, începând de astăzi, simularea Evaluării Naționale. În premieră în acest an școlar, examenele vor fi susținute nu numai de elevii înscriși în clasa a VIII-a, ci și cei din clasa a VII-a. Vezi aici calendarul simulării Evaluării Naționale, stabilit de Ministerul Educației, scrie libertatea.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *