Proiectul Legii învățământului, făcut praf de cadrele didactice timișene

Proiectul Legii învățământului, făcut praf de cadrele didactice timișene

Proiectul Legii învățământului, făcut praf de cadrele didactice timișene.

Noul proiect al Legii învățământului este unul stufos, împrăștiat, făcut în grabă și cu foarte multe elemente de calitate îndoielnică.

Cel puțin asta este concluzia celor mai reprezentative organizații ale cadrelor didactice din județul Timiș, care au participat la o masă rotundă în care au dezbătut proiectul amintit. Majoritatea vorbitorilor au transmis un mesaj negativ față de momentul stabilit pentru dezbateri, respectiv în perioadă de vacanță și concedii, tocmai pentru ca legea să treacă neobservată, fără posibilitatea de a fi amendată într-un mod serios.

CITEȘTE ȘI: Încep lucrările de iluminat la Parcul Botanic. Se închide, temporar, accesul public

”Nu văd cum acest proiect ar putea fi pus în aplicare. Era nevoie de o dezbatere serioasă, de o colaborare între toți actorii implicați în procesul de învățământ, pentru ca să putem vorbi de o lege bună. Noi suntem artizanii sistemului de învățământ, dar nu ne putem dezvolta cu astfel de legi. Din păcate, majoritatea modificărilor sunt de o calitate îndoielnică și mă întreb dacă chiar s-a dorit o dezbatere publică, din  moment ce s-a ales ales această perioadă de vară pentru dezbateri. Nu cumva pentru a se evita propunerile noastre? Așa-zișii experți care au făcut acest proiect nu au văzut un elev în viața lor, sunt un mare zero.  Nu au ce căuta în sistemul de învățământ”, a spus Virgil Popescu, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Timiș.

O părere proastă despre proiect o are și Marian Uță, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Timiș: ”Eu cred că dacă am fi format noi un grup de cadre didactice, de lideri sindicali și persoane implicate în procesul educațional, care să lucreze la proiect, ar fi ieșit ceva mai articulat, mai rezonabil. Acum sunt multe contradicții și e ciudat ce ce s-a ales această perioadă de concedii pentru dezbateri. Trebuie făcut ceva mai consistent și să terminăm cu cârpelile din învățământ”.

Reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională și ai Inițiativei în Educație și-au exprimat, la rândul lor, nemulțumirile legate de proiect, apreciind că e scris stângaci și desprins de realitatea din învățământ.

Un mesaj foarte interesant a fost transmis de Natanael Iriciuc, președintele Asociației Elevilor din Timiș: ”M-am îngrozit când am văzut cum este apreciată eficiența sistemului de învățământ. Se urmăresc doar rezultatele la olimpiade, dar nimănui nu îi pasă dacă elevii ies dezorientați din sistemul de învățământ, fără să aibă vreo direcție. Noi avem nevoie de pași concreți, de exemple prin care să ni se arate că se poate și că sistemul este făcut pentru noi, pentru ne pregăti și a ști ce să facem. Elevii nu știu ce vor face după ce ies din sistem și ne întrebăm chiar se consideră importantă educația?”.  Poziția  liderului elevilor e fost propusă de către Virgil Popescu ca mesaj care să fie transmis președintelui României: ”Puțini dintre noi ar fi reușit să scoată la iveală asemenea lucruri. Elevii noștri sunt conștienți și de valoarea noastră și de a lor, spre deosebire de așa-zișii experți care au făcut acest proiect revoltător”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Proiectul Legii învățământului, făcut praf de cadrele didactice timișene

  1. Ar trebui că toți profesorii să ia atitudine. La urma urmei ei muncesc în școli, nu așa-zișii specialiști din minister

  2. Aceeași consilieri din minister ,puși de zeci de ani in acele scaune .. și tare bătuți in cap ,emit legi pentru învățământ

  3. Se bazeaza pe lipsa noastra de unitate. Poate cei care au realizat proiectul, ca vad ca folosesc o formula reprezentativa, spun mereu „noi consideram”, or fi avut intenții bune , insa nu sunt in acord cu realitatea scolara din Romania. Eu insa , dupa 24 de ani in invațământ, inteleg ca scopul acestor schimbari este altul..pacat ca le permitem. Cine sunt oamenii care decid pentru noi? Au reusit sa dezbine parinti, profesori, elevi si au obtinut ceea ce au urmarit. Sa stea la scoala printre elevi, sa vada neputintele lor, aspiratiile lor. De ce sa salarizam dupa performanta?Sa o incurajam,desigur ,dar ce facem cu cea mai mare parte a elevilor? Poate la ei performanta inseamna promovare, echilibru, fericire. Ne a intrebat vreodata cineva ceva despre asta. Doteaza scolile cu tablete..nimic dar nimic practic. Vorbim despre competente dar cel putin la varste mici se formeaza prin cu totul alte metode decat o tableta. Elevul ar trebui incurajat sa faca experimente, sa modeleze. S au distrus laboratoarele si s au inmultit calculatoarele. Asa se intampla cand nu suntem uniti si nu avem lideri cu viziune. Pe langa cererile de marire salariu, care e mizerabil , in fruntea oricarei revendicari trebuia pusa dorinta de modernizare a activitatilor didactice in pas cu realitatea si spre folosul elevului.

  4. E perfect adevărat. Noua lege e doar o instalare nereușită de propoziții așa-zis reformatoare.
    Făcută doar pt.ca d.ministru sa rămână în posteritate ca a făcut ceva pt. Învățământ…

    Păcat

  5. Toți avem dreptate, dar, este necesară și o schimbare, o altă paradigmă care să reflecte dorințele și nevoile elevilor. Parcă, prea punem multă ură și neîncredere în tot și în toate… Sunt aproape de pensie, apolitic, dar, dacă va trebui să învăț din nou, o voi face. Modificările le vom face din mers.
    Zile bune dragi colegi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *