Prin blocarea unei HCL, fosta adjunctă de la Piețe SA face concurență societății de profil a Primăriei Timișoara

Prin blocarea unei HCL, fosta adjunctă de la Piețe SA face concurență societății de profil a Primăriei Timișoara

Prin blocarea unei HCL, fosta adjunctă de la Piețe SA face concurență societății de profil a Primăriei Timișoara.

Pe 9 iunie 2023, s-a deschis “Piețe 24 – Agrovillage – mai mult decât o piață”, un concept prin care, în curtea Universității de Stiințele Vieții, micii producători “100% autohtoni își pot vinde produsele naturale locale”. Inițiativa este binevenită și s-a bucurat de succes încă de la deschidere.

Un demers bine primit

Anunțul de deschidere, lansat pe 2 iunie, sună astfel:

“Descoperă Piețe 24 prin primul nostru eveniment “mai mult decât o piață”.

De ce spunem asta?

Deoarece ne propunem o serie de evenimente cu tematici agricole, cu producători locali și regionali, produse 100% autohtone: legume, fructi, flori, produse din carne, produse lactate, produse apicole, produse tradiționale și artizanale.

Și mai mult, duminica, aducem o expoziție de animale mici cu vânzare.

Știm cât de mult lipsește in Timișoara un astfel de loc.

Și, și mai mult, prin evenimentele noastre dorim să ne implicăm în acțiunea de stopare a risipei alimentare.

Vă invităm să ne cunoașteți, atât pe noi, cât și producătorii veniți la evenimentele noastre.

Vineri / Sâmbătă 8-15, Duminică 8-12

Din 9 iunie, ne găsiți în Calea Aradului, curtea Universității Științele Vieții “Regele Mihai I” – USVT”.

Inițiativa a fost bine primită de către timișoreni, la primele două ediții venind câteva sute de cumpărători dar și de curioși din oraș.

De ce spunem că și “curioși”? Pentru că, dincolo de produsele alimentare, de origine vegetală și animală, organizatorii au readus în oraș o piață care dispăruse: expozițiile cu vânzare de pești exotici, broaște țestoase, păsări mici, hamsteri, iepuri și alte animale mici de companie.

În spatele întregului proiect “Piețe 24 Agrovilllage” stă Cătălina Jahn, nimeni alta decât fosta directoare adjunctă, promovată de USR Timiș, de la Piețe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara.

 Cum faci concurență primăriei, blocând o hotărâre de consiliu local

Mișcarea de piață a Cătălinei Jahn a fost sesizată chiar de fostul șef al acesteia, Liviu Cocean, la vremea aceea director general la Piețe SA, demis abuziv între timp.

„Cum sabotează reprezentanții USR o societate a Primăriei Timișoara pentru a sprijini afacerea privată a unui membru de partid” ?… cu acest gând în minte sărim brusc în mașina timpului pentru a ajunge în vara anului 2022, când plin de entuziasm și visând la ceva frumos pentru Timișoara, subsemnatul anunța că a identificat cea mai bună locație, respectiv Piața Soarelui,

pentru a organiza expoziții periodice cu vânzare de porumbei și animale de companie etc. Era practic o revenire la normalitate, în condițiile în care orașul nu mai avea o piață de animale din momentul interzicerii acestei activități în Piața Bălcescu.

Nu doar că am început pregătirile, făcând măsurători și mutând acolo un număr suplimentar de mese, dar i-am convins după multe discuții pe comercianții vechi de cereale din Piața Bălcescu, că noua locație este într-adevăr una de viitor, reușind astfel nici să nu pierdem sume regulate de bani de la veniturile societății.

După toate aceste pregătiri și dorind ca cel târziu din luna octombrie să dăm drumul acestei activități în Piața Soarelui, am mers la sfârșitul luni august 2022 în fața Consiliului de Administrație al PIEȚE SA cu o propunere de aprobare a viitoarelor tarife pentru expunerea diverselor păsări, animale de companie, etc.

În caz că nu știați, Consiliul de Administrație al PIEȚE S.A. este format exclusiv din membrii USR și oamenii lui Raul Ambruș, „fratele de arme” al lui Dominic Fritz și Ruben Lațcău.

Vă spun cu mâna pe inimă, că abia zilele acestea am înțeles limpede de ce punctul respectiv a fost amânat de pe ordinea de zi, invocându-se niște motive puerile. Asta în condițiile în care locația potrivită fusese deja identificată, iar modificările la ROF urma chiar în luna septembrie să le transmitem către Primăria Timișoara,

3 18

mai exact „celebrului” deja domn Victor Birda, amicul fostei directoare adjuncte PIEȚE S.A. Cătălina Jahn.

Cum se explică atunci faptul că la 10 luni distanță, în iunie 2023, punctul care ar fi trebuit să reglementeze în „Regulamentul de serviciu și organizare şi funcţionare a pieţelor administrate de Municipiul Timișoara” activitatea specifică de organizare evenimente și expoziții cu vânzare de păsări și animale mici, animale de companie, pești ș.a.m.d. a fost total eliminat?!?

4 13

Această modificare în proiectul de HCL s-a făcut prin grija prea slugarnicului domn Birda, bineînțeles cu știința conducerii Primăriei Timișoara și cu acordul administratorilor incapabili de la PIEȚE S.A., care în loc să dezvolte acest proiect deosebit rămas din mandatul subsemnatului, aducând astfel venituri suplimentare în conturile societății, umblă mai degrabă să mărească taxele și tarifele în mod abuziv”, explică mecanismul, Liviu Cocean, fost director al Piețe SA, într-o postare din 18 iunie 2023, pe Facebook.

Și-a sabotat primăria propria societate?

Încă din anii ’80 și continuând până în anii ’90, la Timișoara a existat o piață pentru pești și animale exotice de companie. Aceste activități s-au desfășurat mai bine de douăzeci de ani în Piața Iosefin. Ulterior, toată fauna de pești exotici, papagali, porumbei, găini, hamsteri, șoricei și alte animăluțe a fost mutată în Piața Bălcescu, piață care cu timpul s-a degradat, iar acum aproape că nu mai există nici comercianți și nici vad. Potențialul locului rămâne însă neexploatat.

Revenind la Cătălina Jahn, după demisia de la Piețe SA, aceasta a păstrat legătura cu o parte dintre cei implicați în activitățile comerciale ambulante, în special pe zona de legume, fructe, lactate dar și pe…animale exotice. Așa a început o tatonare pentru o locație care să găzduiască acest proiect.

Proiect care inițial ar fi trebuit, așa cum vă descriam mai sus, să fie al Piețe SA și al Primăriei Timișoara. Doar că, prin scoatere inițiativei din proiectele de hotărâre înaintate de către primar consilierilor locali, s-a creat intenționat o breșă, pentru a-i face loc fostei directoare adjuncte de la Piețe SA, de acum investitor privat.

“Explicația pentru tot acest demers menit să saboteze o activitate emergentă aducătoare de venituri la PIEȚE S.A. și de servicii suplimentare pentru cetățenii orașului ar putea părea halucinantă, dacă nu ar conține aceste elemente menite să creeze cadrul propice pentru favorizarea unui întreprinzător privat.

Mai mult, acest privat nu este „orice privat”.

Deja de câteva luni bune, prin „Târg” (mai ales prin târgurile lui) și chiar la nivel de angajați ai PIEȚE S.A., circula informația că „prima femeie în istoria piețelor…fluentă în română, germană și engleză” și pentru care Dominic Fritz era dispus să se lase „verificat până la chiloți”, mai exact fosta directoare adjunctă a PIEȚE S.A., urmează să își deschidă o piață privată.

Locația „viitoarei piețe” a fluctuat în toată această perioadă, făcând practic un tur al parcărilor mall-urilor timișorene și dând frâu imaginației producătorilor și comercianților ademeniți din timp pentru a deveni viitori clienți ai acestei afaceri private.

Cu o promovare începută din luna mai, inclusiv clipuri a căror montaj seamănă izbitor cu cele ale lui Dominic Fritz, noua piață a poposit, înțeleg că fără prea mare succes, pe Calea Aradului.

Cunoscând foarte bine faptul că pe această nișă, a fost anihilată din fașă concurența din piețele agroalimentare administrate de PIEȚE S.A., „privatul” ne transmite un mesaj languros :

„Nu știu vouă, dar nouă ne-a lipsit o expoziție de animale cu posibilitatea de achiziționare.

În cadrul evenimentelor de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, am inclus și această expoziție pentru iubitorii de animale mici”

Nu doar că nu mi-am putut înăbuși senzația de deja-vu, dar având toate elementele pe care vi le-am prezentat în minte, acest mesaj mi-a provocat instantaneu o stare de lehamite și mi-a confirmat încă o dată faptul că există un plan clar cu piețele agroalimentare ale Timișoarei.

Este evident că se lucrează din interior pentru a se dinamita această societate. Pe de o parte unii umblă să dijmuie în interes propriu resursele existente, pe cealaltă parte alții au pus ochii pe hălci din această companie de tradiție a orașului”, mai atrage atenția Liviu Cocean, în postarea publică din 18 iunie 2023.

 De la privat la stat și înapoi la privat

Pe 7 aprilie 2022, Reneașterea bănățeană sesiza faptul că fosta candidată USR pe loc neeligibil, Cătălina Jahn, a devenit director adjunct al SC Piețe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara, după un concurs „discret” în noiembrie 2021. Numirea pe post nu a fost anunțată prin niciun comunicat de presă din partea municipalității sau a SC Piețe SA. Punerea acesteia pe post a făcut obiectul unei ample anchete jurnalistice, în ziarul nostru (O secretară pe stil nou a ajuns director adjunct peste piețele Timișoarei, deși nu știe nici titlurile legilor cu care lucrează (renasterea.ro)).

director piete Catalina Jahn

Renașterea bănățeană a relatat și despre trucarea concursului și “adaptarea” cerințelor de participare la CV-ul viitoarei câștigătoare (Lipitoarea de afișe ajunsă șefă peste noapte a fost acceptată pe blat la concurs (renasterea.ro)).

Ulterior, în mai 2022, operațiunea USR Timiș de a-și numi în funcții publice oamenii de nădejde din partid, care n-au mai apucat să prindă locuri eligibile pe listele de consilieri locali sau de parlamentari, a ajuns în vizorul organelor judiciare. Pe 12 mai 2022, o echipă de polițiști din cadrul IPJ Timiș a descins la sediul SC Piețe SA. Polițiștii au efectuat percheziții în cadrul unui dosar de urmărire penală, într-o speță deja cunoscută cititorilor „Renașterii bănățene” și anume trucarea concursului de selecție pentru ocuparea funcției de director adjunct la SC Piețe SA, din noiembrie 2021.

Mai exact, Consiliul de Administrație a organizat concursul prin încălcarea prevederilor articolului 35 al OUG 109/2011, referitor la “experiența relevantă în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți comerciale din sectorul privat”, tocmai pentru ca userista Cătălina Jahn să fie instalată în funcția de director adjunct. În speța aflată pe masa de lucru a anchetatorilor, a dat declarație inclusiv primarul Dominic Fritz (Percheziții la SC Piețe SA într-un dosar penal referitor la trucarea concursului pentru funcția de director adjunct! (renasterea.ro)).

Finalul a fost depunerea demisiei de către Cătălina Jahn, din funcția de director adjunct la Piețe SA, gest anunțat pe Facebook, pe 11 ianuarie 2023. Astfel, userista numită directoare la Pieţe SA Timişoara printr-un concurs trucat, scria pe Facebook, la acel moment, că lasă în urmă “proiecte pe care sper că cei care îmi vor urma, le vor continua: înființarea unei piețe noi în Dâmbovița sau implementarea de măsuțe prototip în Piața Lipovei. Sau continuarea acordului cu Horticultura pentru asigurarea spălării piețelor pe timp de vară” dar și că “Am decis să fac o schimbare” (Cătălina Jahn, userista numită directoare la Pieţe S.A. Timişoara printr-un concurs trucat, şi-a dat demisia! (renasterea.ro)). Numai că, singurul interes al doameni Jahn era realizarea propriei “jucării” private și nicidecum piețele primăriei din Lipovei sau din zona Dâmbovița.

Schimbarea de care vorbea Jahn se vede acum, în iunie 2023. Cu toate mișcările anticipate, precum tatonarea diferitelor locații pentru o piață privată, ceea ce nu e neapărat de condamnat.

Pentru a confirma că este o “lucrare” 100% USR, merită amintit că publicitatea cea mai acerbă a proiectului “Piețe 24 – Agrovillage” îl face o altă figură de frunte a USR Timiș, fostul consilier local Aida Szilagy, cea care și-a dat demisia din CL Timișoara, în urma unui scandal legat de nerespectarea unor autorizații de construire (Aida Szilagyi, userista prinsă că și-a făcut ilegal bloc dintr-o casă, a demisionat din Consiliul Local Timișoara (renasterea.ro)).

Sincecura USR – gruparea Ambruș, prin care au transformat CA-ul de la Piețe SA în “stat în stat”, dar și schema scoaterii propunerilor de înființare a pieței de animale exotice, a fostului director de la Piețe SA, de la votul consilierilor locali, sunt acte prin care administrația Fritz sabotează cu bună știință funcționarea societății aflate chiar în subordinea sa.

Chestiune care ar trebui să dea de gândit organelor judiciare, dar mai ales consilierilor locali din opoziție, care au permis acest lucru. Mai exact, privarea Piețe SA de o activitate legitimă și fundamentată, în favoarea unui investitor privat, întâmplător membru USR, la fel de întâmplător fost director adjunct chiar la societatea Piețe SA. Prea multe coincidențe?


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Prin blocarea unei HCL, fosta adjunctă de la Piețe SA face concurență societății de profil a Primăriei Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *