Creștinii de pretutindeni se pregătesc pentru marea sărbătoare a lui decembrie, Nașterea Domnului (numită în popor Crăciun), celebrată în fiecare an pe 25 ale ultimei luni din an.
Praznicul, unul dintre cele mai frumoase și mai încărcate de semnificații profunde, aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, iar Pruncul Iisus e întâmpinat cu bucurie și emoție de milioane de suflete. Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.
Preacurata a răspuns: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” şi S-a zămislit Domnul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în pântecele ei neprihănit. După nouă luni, s-a dat poruncă de către Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iar Iosif, logodnicul şi păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus la Betleem împreună cu ea, ca să se înscrie.
Cum Fecioarei îi venise deja sorocul, neaflând loc de găzduire din pricina mulţimii oamenilor, a intrat într-o peşteră săracă, loc de adăpostire pentru animale. Acolo L-a născut ea, fără stricăciune şi fără durere, pe Domnul Iisus Hristos, L-a înfăşat ca pe un Prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor. Astfel s-a împlinit prorocia rostită de Miheia, cu peste 400 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între căpeteniile lui Iuda, că din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel” (Matei 2,6; Miheia 5,1).
Pruncului Sfânt au venit să I se închine păstorii vestiţi de îngeri, iar magii de la Răsărit I-au adus daruri, ca unui om şi unui Dumnezeu. Potrivit Scripturii, pe vremea lui Moise, pe meleagurile perşilor trăise un vrăjitor numit Valaam, care a prezis următoarele: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” (Numerii 24, 17).
Profeţia a fost transmisă, de-a lungul vremii, înţelepţilor şi împăraţilor din Răsărit, ajungând astfel şi la cei trei magi. Ca învăţaţi şi astronomi, când au văzut pe cer că o anume stea nu merge precum celelalte, de la Răsărit la Apus, ci de la Miazăzi la Miazănoapte, magii au ştiut că li se vesteşte naşterea unui mare împărat. Mergând după astru până la Ierusalim, ei au întrebat: „<<Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm
Lui>>. Şi, auzind, împăratul Irod s-a tulburat şi, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: <<Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui>>”(Matei 2,1-3,7- 8).
Însă tot ce dorea Irod era să afle unde este Pruncul şi să-L omoare. Magii au plecat mai departe, iar steaua minunată pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor. Apoi a coborât şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Intrând, cei trei L- au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie.
La porunca îngerului, nu-au mai trecut pe la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Împăratul, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare şi a trimis oştile să-i omoare pe toţi copiii de parte bărbătească mai mici de doi ani din Betleem. Un înger, însă, l-a avertizat pe Iosif: „<<Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă>>. Şi Iosif a făcut aşa. I-a luat pe Pruncul Iisus şi pe Maica Domnului şi s-au dus în Egipt>>” (Matei 2,13-14).
Astfel, în tirania lui, Irod s-a făcut ucigaşul a 14.000 de copilaşi nevinovaţi, pe care Biserica Ortodoxă îi pomeneşte ca pe cei dintâi mucenici, în 29 decembrie. Iisus a fost păzit în Egipt până la moartea împăratului prigonitor, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors pe pământul lui Israel, mergând să locuiască în Nazaret. Pruncului venit spre mântuirea oamenilor, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, i se închină, până în zilele noastre, creştinii din întreaga lume.
”Frați creștini,
Praznicul de astăzi dă sens vieții noastre în istorie. Creștinismul îl întoarce pe om la Creatorul nostru Care nu dorește să călătorim în această viață către nicăieri. Creștinism înseamnă întoarcere, trezire și iubire. Hristos ne spune să ne întoarcem la El pe cărarea stelelor, pe cărarea pe care au călătorit magii conduși de stea, de lumină. Hristos ne-a lăsat și nouă Evanghelia Sa, care este o stea ce luminează calea celor care Îl caută pe El și călătoresc spre Cer.
Omul, aici, pe pământ, se vremuiește, pregătindu-se pentru lumea cea desăvârșită și neveștejită. Să nu refuzăm ziua de mâine, căci Dumnezeu l-a rânduit pe om să rostuiască pământul. Timpul se odihnește în noi, el nu are port, el poate ancora doar în veșnicie. Omul este un suspin al maicii sale și-l naște pentru veșnicie.
O, fericite mame ale suspinelor, mame de martiri și sfinți, binecuvântarea cerului să fie peste voi! Ochii mamei sunt două izvoare care nu seacă niciodată. Mama, izvor de lacrimi și de iubire!
Iubiți credincioși,
Să fim ca luceafărul de dimineață, blânde candele în lumea pe care întunericul păcatului vrea s-o cuprindă.
Iubiți frați care sunteți în suferință, rog pe Bunul Dumnezeu să vă aducă mângâiere la acest Praznic și să vă întărească să vă puteți duce cu nădejde crucea suferinței. Sfântul Apostol Pavel ne spune: <<Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde>> (Romani 5, 3-4). Rămâneți în această nădejde, cu ea să vă mângâiați în suferință și în necazuri. Cu ea să vă legați de Biserica lui Hristos: <<Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?>> (Romani 8, 35)
Iar în Cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan Teologul zice: <<Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții>> (Apocalipsa 2, 10).
Iubiților, așezați la căldura inimii voastre creștinești pe toți cei necăjiți. Mângâiați pe cei deznădăjduiți, ocrotiți pe cei fără adăpost. Salvați-i pe cei tineri, pe care, acum mai mult ca oricând, îi pândește la tot pasul umbra morții albe.
Dragi tineri, iubiți-L pe Dumnezeu! Iubiți-vă părinții și țara care este un antimis cu multe sfinte moaște. Aceasta este moștenirea pe care o avem de la strămoși, însă de mâine va fi pe umerii voștri. Fiți înțelepți și treji, căci
vi se încredințează un mare odor: credința în Dumnezeu și țara care nu sunt de negociat, ci de apărat.
Iubiți fii duhovnicești,
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate și întru bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Fiți dar de bucurie semenilor voștri! Maica Domnului, rugămu-te, ocrotește a noastră țară!”, a transmis ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, într-al său Îndemn Pastoral lansat în pragul marii sărbători a Naşterii Domnului.
