Politehnica Timişoara, pregătiri pentru baraj

Politehnica Timişoara, pregătiri pentru baraj

Politehnica Timişoara va primi sâmbătă, în runda a 6-a a play-out-ului Ligii a II-a, vizita grupării Metaloglobus Bucureşti. Pentru alb-violeți, meciul este important în vederea pregătirii duelului de baraj din luna mai cu FC Braşov (locul al cincilea din grupa B).

„Din păcate, sunt două jocuri, cu Metaloglobus şi la Iaşi, care nu mai contează decât ca mijloace de pregătire pentru dubla manşă cu Braşovul din barajul de menţinere în Liga a II-a. Este un prim joc, cel cu Metaloglobus, care este însă important, pentru că avem nevoie de un rezultat pozitiv, de o evoluţie bună, care să ne dea încredere, care să ne asigure liniştea pentru săptămânile următoare în a pregăti foarte bine jocurile cu Braşov”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.

„Urmează două jocuri în care noi sperăm să obţinem victorii pentru atmosfera echipei şi pentru meciul de baraj, care, din punctul meu de vedere, nu va fi uşor!”, a spus şi Cristian Bocşan, marcator în premieră pentru echipa timișoreană cu ocazia partidei de la Brăila.

Întrebat despre cum se resimte supărarea suporterilor legată de situaţia actuală fundaşul central a răspuns: „Este foarte greu, nu suntem indiferenţi, dar aşa a fost situaţia… Prin jocurile noastre şi prin victorii şi ce putem face acum… Ce a fost sperăm să uităm, iar pe viitor sperăm să câştigăm, să nu se mai ajungă la aceste lucruri”.

Despre faptul că portarul Rareş Murariu a fost titular în runda trecută după ce în iarnă a rămas în afara lotului, Nicolae Croitoru a explicat că:

„După turul de campionat s-a decis ca doar doi dintre portarii seniori să rămână pentru returul de campionat, ţinând seama că mai sunt puţine jocuri de disputat şi să completăm lotul cu un portar sau chiar doi din academie. Noi de fapt în programul de pregătire avem permanent doi portari juniori care vin şi se pregătesc cu echipa mare, îi pregătim pentru viitor, nu s-a ajuns la o înţelegere cu Murariu în iarnă, a rămas sub contract cu clubul, era plătit de club, şi atunci dacă tot s-a întâmplat lucrul acesta, ar fi fost păcat să-l lăsăm să se antreneze în afara lotului şi să nu-l reintegrăm în lot”.

CITEŞTE ŞI: Hoț fără rușine și fără Dumnezeu. A furat portofelul unei credincioase, chiar în biserică. Se cere ajutor pentru prinderea lui (video)

Politehnica Timișoara nu se va putea baza pe Adrian Zaluschi (accidentare de lungă durată) pentru jocul de sâmbătă, în timp ce Alexandru Iamandache este incert după o accidentare suferită la antrenamentul de marţi. În schimb, portarul George Păduraru a intrat în programul normal de pregătire al formației alb-violete.

Meciul Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti se va disputa sâmbătă, de la ora 12, pe stadionul „Ştiinţa”, în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii a II-a. Trupa din capitală se află pe locul secund al grupei A, cu 33 de puncte, cu şase mai mult decât au strâns alb-violeţii. În sezonul regulat, poliștii au fost depăşiţi cu 4-1 în deplasare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *