Poli Timişoara, la prima victorie din Slovenia

Poli Timişoara, la prima victorie din Slovenia

Politehnica Timişoara s-a impus în cel de-al doilea test din cadrul stagiului de la Slovenj Gradec: 2-1 cu divizionara secundă slovenă NK Brinje Grosuplje. Daniel Benzar şi Marin Mudrazija au marcat golurile echipei bănățene.

Scorul putea fi deschis în minutul 2. În urma unei lovituri libere, Moţiu a reluat cu capul de la bara a doua, dar portarul Kisovec, aflat pe direcţie a respins balonul. NK Brinje a marcat în schimb la prima acţiune, în minutul 5, în urma unui şut cu stângul din faţa careului expediat de Mahic.

Intrat pe parcursul primei reprize, Daniel Benzar a fost aproape de egalare în minutele 36 şi 40. Prima dată balonul a trecut puţin pe lângă ţintă, apoi portarul a respins un şut trimis uşor din lateral. Până la urmă tot Benzar a făcut 1-1, cu un şut din afara careului, în dreapta portarului, după ce a recepţionat iniţial balonul de la Tsvetkov (min. 43).

În repriza secundă, pe fondul modificărilor din ambele tabere, au fost mai puţine ocazii importante de poartă. Formaţia slovenă putea înscrie la nici cinci minute de la reluare, dar un jucător al lui NK Brinje nu a reuşit să cadreze pe poartă din poziţie bună. Din minutul 77 scorul a devenit 2-1 pentru Politehnica. Marin Mudrazija a reuşit să marcheze la primul joc în tricoul alb-violet printr-o reluare cu capul în urma centrării lui Pană din corner şi a stabilit totodată scorul final.

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Murariu (Devenish-Meares ’51) – Oanea (M. Andone ’60), Moţiu (Gologan ’70), Tsvetkov (Pureca ’65), Jurj (Taub ’60), Plantak (D. Radu ’60), Zaluschi (Pană ’46), Milea (Ignea ’60), Bătănaşi (Benzar ’31; Bakoş ’80), Bîrnoi (Olariu ’65; Ţurcaş ’82), Bordon (Mudrazija ’46). Rezerve neutilizate: Isvoranu, Balica.

„A fost un test util, echipa a muncit, a făcut efort mare, întâlnind o echipă foarte agresivă şi mai bine pregătită în momentul de faţă, pentru că încep mai repede campionatul. A fost un test din care am rămas cu lucruri bune şi cu lucruri care rămâne în continuare de corectat. E de apreciat atitudinea şi munca jucătorilor. Şi este de apreciat faptul că în repriza a doua, mai ales după minutul 60, când majoritatea jucătorilor din teren, şapte-opt, au fost Under 20, dintre care şase sau şapte Under 18, din academia proprie. Este important să înveţe, să ştie ce înseamnă Politehnica, să înveţe să câştige şi să aibă o mentalitate corectă”, a declarat tehnicianul polist Bogdan Andone.

CITEŞTE ŞI: Ripensia, învinsă de Corvinul

În prima repriză a evoluat în alb-violet şi Patrik Bordon (atacant, 34 de ani, ultima dată la NK Dekani – liga a doua din Slovenia), care se află în probe la Politehnica Timișoara. Cristian Bocşan a lipsit din cauza unei accidentări suferite în primul meci din Slovenia, cel cu Tabor Sezana, scor 1-2. El s-a întors în ţară pentru investigaţii suplimentare la genunchiul drept.

Ultimele amicale ale Politehnicii Timișoara în cantonament vor avea loc duminică, de la ora 11, cu NK Fužinar Ravne, și de la ora 18, cu NK Triglav Kranj.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *