Peste 445 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare rurală

pndr

În primul trimestru al anului 2019 vor fi deschise noi sesiuni de primire de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), valoarea fondurilor alocate depășind 445,8 milioane de euro, a anunțat Ministerul Agriculturii.

CITEȘTE ȘI: Carnagiu pe şosea. Patru morţi după două accidente cumplite produse în acelaşi timp

Astfel, vor fi disponibile fonduri de investiții pentru submăsurile 4.1a – exploatații pomicole (51 milioane de euro), infrastructură agricolă şi silvică – irigații (200 milioane de euro), 5.1 măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile (14,7 milioane de euro) și 5.2 – refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de evenimente catastrofale (13,6 milioane de euro).

CITEȘTE ȘI: Aceștia sunt românii care nu vor mai avea liber pe 24 ianuarie

De asemenea, infrastructura locală va beneficia de finanțări prin deschiderea unor noi sesiuni pentru submăsurile 7.2 și 7.6 dedicate Deltei Dunării, 7.4 – servicii locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale (13, 7 milioane de euro). Grupurile de Acțiune Locală vor avea la dispoziție o nouă oportunitate de finanțare prin submăsura 19.3 – activități de cooperare ale GAL-urilor (9,27 milioane de euro). De asemenea, tot în trimestrul I vor fi lansate sesiuni pentru servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor (submăsura 15.1) și prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor (submăsura 17.1), valoarea totală a fondurilor disponibile fiind de 110 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Alertă medicală în toată țara

În prezent sunt deschise sesiuni de primire a proiectelor pentru: submăsura 1.1 – formarea profesională şi dobândirea de competențe, 1.2 – activități demonstrative și de informare pentru fermieri și 4.1 – investiții în exploatații agricole – sector vegetal din zona montană, schema de ajutor de stat GBER – investiții în procesarea și marketingul produselor (submăsura 4.2).

Pe lângă aceste linii de finanțare, cei interesați au la dispoziție și submăsurile 8.1 – împăduriri, 16.1/16.1a – înființarea și funcționarea grupurilor operaționale.

Din data de 3 ianuarie a fost deschisă primirea de proiecte pentru submăsura 16.4/16.4a – cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare.

Valoarea fondurilor alocate pentru submăsurile disponibile în acest moment este de peste 475 milioane de euro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *