„Luna plină de teatru”, cu spectacole de soi

teatru 6

Unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, „Luna plină de teatru”, aduce pe scenele orașului de pe Mureș, până în 9 februarie, un maraton cu peste 30 de spectacole la care publicul are acces pe baza unor bilete la un preț special, de numai zece lei.

CITEȘTE ȘI: Aceștia sunt românii care nu vor mai avea liber pe 24 ianuarie

În program au fost incluse cele mai noi producţii ale instituției-gazdă, dar şi montări din stagiunile trecute, care s-au bucurat de aprecierea publicului şi au umplut sălile la fiecare reprezentanţie. Iubitorii de teatru sunt invitați să urmărească și premiere de dată recentă, cum ar fi „Giulia – Singură acasă” sau „Aici, acolo” dar şi cel mai longeviv spectacol al teatrului arădean, one-man show-ul „Apropo, aţi chemat pompierii?”, cu actorul Zoltan Lovas, care a avut peste 500 de reprezentaţii.

CITEȘTE ȘI: Carnagiu pe şosea. Patru morţi după două accidente cumplite produse în acelaşi timp

Deseară, la ora 19, în sala mare a Teatrului „Ioan Slavici” se va juca savuroasa comedie „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Laurian Oniga, iar sâmbătă, la 17, respectiv 19,30, în Sala Studio, două reprezentaţii cu „Totul despre femei” de Miro Gavran, sub direcţia de scenă a lui Felix Crainicu.

Acelaşi spaţiu va găzdui duminică, la ora 17, spectacolul „Al tău vechi, Caragiale!” după „Momente şi schiţe, scrisori către Vlahuţă” de I.L.Caragiale, în regia lui Valentin Voicilă, iar publicul prezent în aceeaşi seară, la ora 19,30, în Sala mare, va putea viziona „Geniul crimei” de George F. Walker, în regia Antonellei Cornici, un spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Marți, 15 ianuarie, la ora 19, în Sala mare se va juca „Exit” de Árpád Schilling și Annamária Láng (Regia – Árpád Schilling, dramaturgia – Bence Bíró), o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara cu Narodno Pozoriste Sombor (Serbia) și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Joi, 17 ianuarie, la orele 17, respectiv 19,30, în Sala Studio, va fi vremea pentru „Aici, acolo”, de Mihai Ignat, în regia lui Alexandru Maftei, iar sâmbătă, 19 ianuarie, la ora 19, în Sala mare – pentru „[ză] Pes©ăruș” după A.P.Cehov, în viziunea regizorală a Catincăi Drăgănescu.

Două vor fi propunerile teatrale ale zilei de duminică, 20 ianuarie. La ora 17, în Sala Studio, va avea loc o reprezentație cu „Năpasta” de I.L. Caragiale, în regia lui Valentin Voicilă, iar la 19,30, în Sala mare, una cu” Vârful aisbergului” de Antonio Tabares, în regia lui Theodor Cristian Popescu, un spectacol cu publicul pe scenă.

Sala Studio va găzdui marți, 22 ianuarie, de la ora 17 și de la 19,30, „Orașul nostru”, un spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani, adaptat după piesa lui Thornton Wilder și pus în scenă de Cristian Ban, iar cei se se vor afla vineri, 25 ianuarie, la ora 19, în Sala mare se vor putea delecta cu savuroasa comedie „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, în regia lui Laurian Oniga.

Sâmbătă, 26 ianuarie, la ora 19, pe scena Sălii mari urcă „Disputa” de Pierre de Marivaux, în regia lui Vlad Massaci, o coproducție a Teatrului „Nottara” București cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Duminică, 27 ianuarie, la ora 17, Sala Studio va găzdui spectacolul „Ai mei erau super”, în regia lui Cristian Ban, iar Sala mare, la ora 19,30 – „Căsătoria” de N.V. Gogol, sub direcția de scenă a lui Laurian Oniga. Spectatorii care au depășit vârsta de 16 ani sunt așteptați marți, 29 ianuarie, la orele 17, respectiv 19,30, în Sala Studio, la cele două reprezentații cu „Să ne cunoaștem mai bine” (scenariu colectiv, regia Cristian Ban).

Joi, 31 ianuarie, în Sala Studio, publicul va avea parte, de la orele 17 și 19,30, de două reprezentații cu „Flori de mină” de Székely Csaba, în regia lui Ștefan Iordănescu. În același spațiu, însă sâmbătă, 2 februarie, la ora 19, se joacă „Tatăl” de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban, care va mai putea fi vizionat și duminică, 3 februarie, de la ora 17. Tot duminică, dar la ora 19,30, în Sala mare va avea loc o reprezentație cu ,”Apropo, ați chemat pompierii?” (adaptare după „Telegrama” de Aldo Nicolaj), un one man show cu Zoltan Lovas, în regia Lianei Didilescu

Marți, 5 februarie, la ora 19, Sala mare a teatrului din Arad va fi gazda spectacolului „Don Juan se întoarce de la război” de Ödön von Horváth, în regia lui Horia Suru, urmând ca joi, 7 februarie, la ora 17, dar și la 19,30, în Sala de la 3 să fie programat one woman show-ul Angelei Petrean Varjasi, „Giulia / Singură acasă” o adaptare după Dario Fo și Franca Rame, pusă în scenă de Liana Didilescu.

Luna plină de teatru se va încheia sâmbătă, 9 februarie, la Sala Studio, cu două reprezentații succesive (la orele 17 și 19,30) cu „Bull” de Mike Bartlett, în regia lui Bobi Pricop.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *