Patru morți și 900.000 de case fără curent după furtuni violente în Canada (video)

patru morti

Patru morți și 900.000 de case fără curent după furtuni violente în Canada (video)

Autorităţile canadiene au anunţat sâmbătă moartea a patru persoane în estul ţării, lovit de furtuni violente care au lipsit de curent electric aproximativ 900.000 de case din provinciile Ontario şi Quebec, notează AFP.

Poliţia din Ontario a înregistrat pe Twitter trei morţi şi mai mulţi răniţi, victime ale unei furtuni violente de vară.
O persoană şi-a pierdut viaţa când un copac a căzut în mijlocul zilei pe rulota în care se afla, în comitatul Brant, la sud de Toronto, a indicat poliţia provincială din Ontario pe Twitter.

În aceeaşi regiune, câteva minute mai târziu, o femeie de peste 70 de ani, care mergea pe jos prin furtună, a fost zdrobită de un copac, potrivit sursei.

Mai la nord, în capitala federală Ottawa, o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza furtunilor, însă poliţia locală, în cursul unei conferinţe de presă, a refuzat să dea mai multe detalii.

CITEȘTE ȘI: Furtunile și tornadele au făcut ravagii în Germania. Un mort și cel puțin 60 de răniți (video)

A patra persoană, o femeie de peste cincizeci de ani a cărei barcă s-a răsturnat sub efectul furtunii, s-a înecat în râul care desparte Ottawa de suburbia sa din Quebec, Gatineau, potrivit informaţiilor colectate de Radio-Canada de la poliţia locală, conform agerpres.ro.

În plus, aproape 900.000 de case din estul Canadei erau încă fără curent sâmbătă seara: aproximativ 340.000 în Ontario şi aproape 535.000 în Quebec, conform numărării online de la furnizorii locali de energie, Hydro One şi Hydro-Quebec.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *