Parcurile sunt, prin definiţie, locuri pentru oameni. Într-un oraş cu blocuri cum este Timişoara e şi normal să fie aşa.
De aceea nimeni să nu fie surprins că din primele zile de primăvară au fost luate cu asalt de tineri şi de vârstnici. Sufletele închise în cutiile de chibrituri de la bloc abia aşteaptă să respire aerul, fie şi rece, de afară şi să lase razele soarelui să le cadă pe chipuri. Pe o zi cu ploaie şi vânt aspru, ne-a vizitat la redacţie cititorul nostru Ioan Puş- caş (foto).
L-am întâmpinat cu un zâmbet: „Trebuie că aveţi o problemă spinoasă, de-aţi ieşit din casă pe o astfel de vreme…”.
La rându-i, a zâmbit, spunând că îl aduce faptul că hobbyştii din Parcul Central au fost uitaţi de municipalitate. Apoi am aflat că el este doar unul dintre cei care îşi petrec zilele ascunşi în spatele Monumentului Eroilor, acolo unde, în urmă cu ani, fostul primar a amenajat un loc cu mese pentru şah, table, bune şi pentru un şeptic.
„Suntem sute, spune pensionarul timişorean, fost salariat în construc- ţii, care venim des aici”, adică zilnic, de pe la 11 şi stă până pe la cinci-şase după-amiază, pentru a se întâlni cu prietenii şahişti, cu care mai schimbă o vorbă ori mai face câte o partidă.
Când nu e jucător, chibi- ţează de pe margine privind la alţii. „Vin de şapte-opt ani aici, de tot de atâţia joc şi şah”, spune omul. Am aşteptat o zi cu soare, care a venit după ploaie, dar încă soarele avea dinţi.
Cu toate acestea, din lungul şir de mese, două erau ocupate. Pe alee l-am întâlnit pe Puşcaş, care mi-a arătat mesele care sunt mai toate ruginite, iar dacă nu-s, atunci se dovedesc ciobite, căci le-a căzut gresia. Nici scaunele nu sunt cine ştie ce, pentru că nu s-a mai îngrijit nimeni de aceste dotări de când acest loc a fost amenajat.
„Ştii ceva, mia spus pensionarul, aici vin zilnic turişti străini, care se fotografiază în faţa monumentului. Ce vor zice despre noi când vor vedea în ce condiţii ne petrecem timpul liber?
Astea da realizări, cu care se poate lăuda primarul de acum: mesele ruginite ori cu tablele şterse, ciobite, scaunele rupte sau lipsă…”.
„Înţelege-mă, vin aici pentru că stau la bloc… Abia am aşteptat să vină primăvara, că am murit de urât. Unde să mă duc?”, s-a justificat cel care a văzut că m-am ţinut de cuvânt şi am fotografiat acest loc pentru oameni, cam uitat de municipalitate.
