Situaţie incredibilă într-o şcoală din judeţul Hunedoara: Elevii sunt bătuți și amenințați

„Cameră de tortură”, bătăi, amenințări, jigniri, ore nepredate. Potrivit glasul-hd.ro, de asta au parte elevii Şcolii Gimnaziale din Vaţa de Jos, chiar în timpul programului şcolar. De la şoferul de microbuz până la directorul unităţii şcolare, cadrele didactice maltratează copiii. Revoltaţi de faptul că elevii sunt umiliţi şi bătuţi, părinţii au făcut reclamaţii la Inspectoratul Şcolar şi la Protecţia Copilului Hunedoara, şi sunt hotărâţi să acţioneze în instanţă conducerea şcolii.

Ceea ce se întâmplă în acea şcoală este mai rău decât în junglă, este o tortură pentru copii şi pentru noi, părinţii. În semestrul I al acestui an şcolar, băiatul meu a fost jignit, ameninţat şi maltratat fizic de şoferul microbuzului, Florin Mariş. Într-una din zile, acest şofer l-a prins de gât pe copil şi l-a trântit în scaun, înjurându-l. În acelaşi timp, directoarea unităţii de învăţământ, Adriana Coza, îi bate pe elevi, le dă cu pumnii în cap, îi înjură, i-a ameninţat şi umilit în timpul orelor de curs. Doamna director predă matematica la clasa băiatului meu şi niciodată nu se prezintă la orele de curs, atunci când sună clopoţelul de intrare.

Copiii nu prea fac matematică, iar în semestrul I, când au dat teza, examenul a durat 15 minute. A venit doamna director, cinci minute a scris subiectele pe tablă și copiii au avut 10 minute să le rezolve. Timp în care dânsa a ieșit din clasă și aceștia au fost supravegheați de contabila şcolii. Din septembrie, de când a început şcoala, o singură şedinţă cu părinţii a fost organizată. În cadrul acesteia, când am avut curajul să spun şi să întreb ce se întâmplă cu băiatul meu şi ce fel de comportament are şoferul şi un cadru didactic faţă de copil, directoarea m-a făcut nesimţită, mi-a spus că nu am cei şapte ani de acasă şi chiar m-a ameninţat. Eu îmi trimit copilul la şcoală să înveţe, să fie educat de persoane competente, şi nu să fie făcut ţăran, idiot, împuţit sau hoţ, a precizat mama unui copil din clasa a VI-a de la şcoala din Vaţa de Jos, Claudia Obârşan.

Contactată telefonic de redactorii cotidianului „Glasul Hunedoarei” pentru a oferi un punct de vedere despre această situaţie şocantă, directoarea unităţii de învăţământ a negat toate acuzaţiile şi susţine că totul este o manipulare la adresa ei.

Poate pentru că sunt profesoară de matematică, şi această materie nu este văzută cu ochi buni de niciun elev, mi-au fost aduse aceste acuzaţii. Eu niciodată, în cei 12 ani de când conduc această unitate, nu am bătut elevii, nu i-am jignit şi nici nu obişnuiesc să ameninţ părinţi. De camera de tortură din şcoală am auzit de la colegii dumneavoastră din presă, dar mă îndoiesc că ar fi o asemena cameră în incinta unităţii de învăţământ. În ceea ce priveşte Jurnalul acela al clasei, am cerut şi eu să îl văd, dar nimeni nu a putut să mi-l arate pentru că nu a mai fost găsit. Într-adevăr fiul meu este profesor în această şcoală, dar este de ajuns să vă uitaţi la el ca să vă daţi seama că nu ar putea să atingă nici cu un deget elevii, apăi să îi umilească. În rest nu ştiu de unde au venit toate acuzaţiile împotriva mea şi a cadrelor didactice implicate, dar am avut o inspecţie din partea inspectoratului şi aşteptăm să vedem rezultatul anchetei lor, a menţionat Adriana Coza.

VEZI MAI MULTE AICI


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns