Tot mai mulți tineri diagnosticați cu burnout.
Sindromul de epuizare profesională sau burnout apare tot mai des ca patologie, mai ales la tineri. atrag atenția specialiștii.
Este vorba de grupa de vârstă 25-35 ani, perioada în care tinerii își doresc să avanseze profesional, să câștige mulți bani și să își asigure o oarecare siguranță financiară și socială.
CITEȘTE ȘI: Director nou la Spitalul Municipal Caransebeş
Majoritatea celor afectați sunt studenții la medicină și rezidenții, IT-iști, tineri care lucrează în corporații cu termene limită și clienți dificili.
Medicii susțin că cei care vin din copilărie cu o vulnerabilitate, instalată de unul sau ambii părinți sau alți adulți importanți sub forma unor cognitii negative de tipul „nu sunt suficient de bun”, „eu nu contez”, „sunt un zero”, și ar face orice să ii mulțumească pe toți din jurul lor, sunt cei mai predispuși la această patologie.
„În încercarea de a-și atinge scopurile (deseori disproporționate), ajung să își însușească comportamente disfuncționale: lucrează mult peste program, renunță la mese, sau mănâncă mâncare nesănătoasă, pe fugă, nu fac sport, nu stau cu partenerul (deseori ambii parteneri au același comportament), nu socializează și nu dorm.
Încet, ajung într-o stare deteriorată, cu dificultăți cognitive (le scad atenția și concentrarea), labilitate emoțională, iritabilitate, irascibilitate, tensiune intrapsihică, tensiune musculară și incapacitate de a se relaxa, ceea ce le influențează apetitul sau capacitatea de a se hrăni (adică vor să mănânce, dar nu pot, fie că nu au poftă de mâncare, fie au senzație de greață și/sau vărsătura) și, cel mai dificil de tolerat aspect, nu mai pot dormi.
Acesta e momentul în care se adresează specialistului.
Nesomnul duce la accentuarea tuturor simptomelor de mai sus și la o disperare care îi îndeamnă să ceară ajutor”, susține Carina Dragu, medic primar psihiatru la Spitalul Clinic CF Timișoara.
Potrivit specialistului, tratamentul constă în primul rând în psihoterapie, psihoeducație și schimbarea modului de viață, dar deseori e nevoie de medicație simptomatică temporară (anxiolitice, hipnotice) pentru a regla somnul, a stabiliza pacientul, pentru ca psihoterapia să fie posibilă.
