O șefă din primărie o comite grav, iar “sancțiunea” este numirea ca membru în comisia de disciplină

sediul pmt 1

După toate ilegalitățile comise de șefa Serviciului resurse umane din Primăria Timișoara, Rodica Aurelian, ilegalități dezvăluite în premieră de “Renașterea bănățeană” și confirmate ulterior de auditorii Curții de Conturi și de instanțele de judecată, reacția primarului Nicolae Robu a fost sublimă. În data de 6 septembrie 2019, edilul-șef a semnat dispoziția nr. 1081 prin care s-a constituit comisia de disciplină din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în următoarea componență: Rodica Aurelian, Florin Răvășilă (membri titulari), Caius Șuli, Bogdan Sperneac (membri supleanți), Loredan Bălean (secretar titular), Claudiu Andraș (secretar supleant), Simona Drăgoi (membru titular) și Otilia Sîrca (membru supleant), ultimele două în calitate de reprezentante ale salariaților.

disciplina

Dispoziția primarului prin care Rodica Aurelian este numită, din nou, în comisia de disciplină

Istoria se repetă

Așadar, cap de listă în noua comisie de disciplină din primărie este, și de această dată, doamna Aurelian, care, cu cât o comite mai des și mai apăsat, cu atât intră și mai adânc în grațiile lui Nicolae Robu. De altfel, domnul primar manifestă consecvență în acțiunile sale: în 24 ianuarie 2013, la câteva luni după ce a câștigat primul mandat, prin dispoziția nr. 79, domnul Robu a desemnat-o pe Rodica Aurelian “pentru consiliere etică și monitorizarea normelor de conduită”, deși aceasta fusese dată în vileag de un control al Camerei de Conturi Timiș din 2010 că a devenit șefă la Resurse umane, în 2006, prin încălcarea legii!

aurelian

Rodica Aurelian

La exact un an de la dispoziția primarului, în 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara pronunța sentința definitivă care consfințea justețea constatărilor Curții de Conturi, însă doamna Aurelian a rămas atât în funcția de șefă de serviciu, cât și șefă a comisiei de disciplină. Meritocrația marca Robu își intrase în drepturi.

 

Rodica Aurelian, comparată de primar cu… magistrații

Mai mult, în urmă cu două săptămâni, întrebat în conferință de presă care mai este situația rezidentului arab demascat de “Renașterea bănățeană” că a fost angajat ilegal de Rodica Aurelian pe postul de medic școlar și care a fost sancțiunea primită de șefa Serviciului resurse umane, primarul Nicolae Robu i-a ridicat noi osanale doamnei cu pricina. Astfel, dacă în conferința de presă din 8 octombrie edilul-șef a lăsat să se înțeleagă că acțiunile Rodicăi Aurelian nu vor rămâne fără consecințe – “În orice caz, a făcut foarte mult rău instituției ca imagine angajarea acelei persoane fără respectarea cerințelor de bun-simț. Nu am spus că am luat vreo decizie, am spus că nu am luat încă nici o decizie în ceea ce o privește, așteptați și o să vedeți” -, fără însă să menționeze, în nici un moment, că tocmai o numise, din nou, în comisia de disciplină! -, după doar o lună, în 12 noiembrie, primarul s-a apucat să le explice doct jurnaliștilor prezenți la conferința de presă cum că nu madam Aurelian a comis-o grav, ci… legislația este ambiguă! Discursul primarului Robu a fost unul halucinant: “Sunt tot felul de formule și ea (n.r. – Rodica Aurelian) a avut o anumită interpretare de bună-credință, că de aceea a fost și atât de încăpățânată să meargă în instanță, că era convinsă că va câștiga (…) Sunt multe situații în România când oamenii greșesc de bună-credință fiind, datorită faptului că legea este interpretabilă. Nu pot fi acuzați nici procurorii, nici judecătorii pentru poziția pe care ei o au, ci cei care fac legile, ei sunt de vină. Ce să facă un procuror, dacă lui așa i se pare și are argumente să i se pară așa, că ceva nu e făcut corect, normal că acționează în consecință. Ce să facă un judecător decât după înțelegerea lui asupra unor lucruri? Normal că el acționează în consecință! De bună-credință o face și procurorul, și judecătorul!”.
Așadar, părerile lui madam Aurelian sunt comparate de primarul Robu cu sentințele magistraților, personajul ajuns într-o funcție de conducere prin încălcarea legii fiind pus pe picior de egalitate cu cei însărcinați să aplice legea. Fabulos. Doar că domnul Robu nu ne lămurește cum a tras dumnealui concluzia că Rodica Aurelian a acționat cu bună-credință în toată această perioadă. Și-a dat cuvântul doamna Aurelian că a fost de bună-credință sau cum?!

Toți sunt proști, doar protejata lui Robu este deșteaptă și de “bună-credință”

În ceea ce privește ambiguitatea legislației din România, sigur, punctual, în diverse spețe, aceasta prezintă și ambiguități sau aspecte interpretabile, însă nu e cazul aici! Atâta vreme cât toate instituțiile de profil – Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor, Universitatea de Medicină și Farmacie – îți precizează că postul de medic școlar nu poate fi ocupat decât de un medic specialist în medicină de familie, nu de un rezident la radiologie, atâta vreme cât în toate primăriile din țară sunt angajați medici de familie în rețeaua de medicină școlară, nu este evident că aberațiile Rodicăi Aurelian nu au nici un fundament? Nu este evident că doamna cu pricina nu acționează cu bună-credință, ci dimpotrivă? Și, la urma urmei, de când a devenit expertă în interpretarea legii o cucoană absolventă de științe economice la o universitate particulară la care admiterea se face nu prin examen, ci… în ordinea înscrierii?!
Pe de altă parte, în ultima vreme au început să apară zvonuri prin primărie, potrivit cărora Rodica Aurelian va fi înlocuită de la șefia Serviciului resurse umane, o mișcare nu neapărat cu rol sancționator, ci în scop de protecție, pentru a fi ferită, o perioadă, de atenția presei. Luni dimineață l-am rugat pe primarul Nicolae Robu, printr-un mesaj telefonic, să ne confirme sau să ne infirme acest zvon, însă edilul-șef nu a avut nici o reacție.

Lamentări inutile

În aceeași conferință de presă în care îi ținea din nou spatele Rodicăi Aurelian, primarul Robu s-a plâns jurnaliștilor că instituția pe care o conduce nu reușește nicicum să îl dea afară pe impostorul arab Abdul Kareem Abid Atya pentru că acesta e tot timpul în concediu medical, iar legea interzice ca unui angajat să i se desfacă contractul de muncă în timp ce se află în concediu medical.

abid

Abdul Kareem Abid Atya

“În momentul în care el a aflat că vreau să îi desfac contractul de muncă și-a luat concediu medical și o tot întinde în concediu medical”, a mărturisit resemnat domnul primar, dorind să lase impresia că face tot ce depinde de el pentru a scăpa de impostor.
Păi cum o fi aflat Abid Atya că urmează să fie dat afară, o fi clarvăzător sau mentalist? Ne îndoim. Omul a aflat ce i se pregătește chiar de la funcționarii din primărie, el fiind, de altfel, căsătorit în urmă cu câțiva ani cu Luminița Mirică, consilier superior la Compartimentul Monumente din cadrul Primăriei Timișoara, așa cum reiese din declarațiile de avere ale doamnei respective, postate pe site-ul instituției. Așadar rezidentul la radiologie n-a aterizat din neant pe postul de medic școlar, ci i-a fost pregătit terenul. Cu bună-credință, cum îi place să spună domnului primar.

Dacă vrei cu adevărat, poți

Iar în ceea ce privește concediul medical perpetuu al lui Abid Atya, lucrurile sunt mai nuanțate. Am aflat recent că Abdul Kareem Abid Atya nu a făcut cereri doar de concediu medical, ci a depus și cereri de concediu de odihnă. De exemplu, a făcut o cerere în 14 noiembrie, când a solicitat concediu până în 10 decembrie, și încă una în 19 noiembrie, când a solicitat 11 zile de concediu de odihnă din data de 25 noiembrie.

cerere concediu

Abdul Kareem Abid Atya a vrut să intre din concediul medical în cel de odihnă

Aceste cereri ar fi trebuit aprobate de însuși primarul Nicolae Robu, așa cum reiese dintr-o notă internă emisă de edilul-șef în 19 septembrie 2017, prin care a pus în vedere subalternilor săi că “este interzisă începerea concediului în absența confirmării aprobării lui de către conducătorul instituției” și că “în caz contrar, se va consemna absență nemotivată cu consecințele de rigoare”.

nota interna

Nota internă din 2017 care stabilește că semnătura primarului e obligatorie pentru ca un angajat să plece în concediu

Pe cale de consecință, Abdul Kareem Abid Atya nu putea pleca în concediu de odihnă de capul lui, fără aprobarea primarului. Și, din câte se pare, nici nu a făcut-o. Luni, domnul Abid Atya a depus la primărie o înștiințare de reluare a activității începând cu data de 25 noiembrie, ceea ce înseamnă că cererea sa de concediu de odihnă nu a fost aprobată de primar.

reluare activitate

Medicul radiolog urma să reintre în activitate începând de luni, 25 noiembrie

Ca atare, domnul Robu are acum ocazia de a-i desface medicului radiolog contractul de muncă. Mai bine mai târziu decât niciodată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “O șefă din primărie o comite grav, iar “sancțiunea” este numirea ca membru în comisia de disciplină

  1. Unul din multele abuzuri ale Robului.
    Angajari pe pile de liberali care taie frunza la caini.
    Ar merita exact soarta lui Dragnea, a angajat de 10 ori mai multe pile in Primarie care NU fac nimic!

  2. Nasleu, interlopi, manele, orașul este în paragină, etc. Acuma o mai promovează și pe amețit asta de femeie. Robu! Vine cu pași repezi 2020!

  3. Nasleu, interlopi, manele, orașul este în paragină, etc. Acuma o mai promovează și pe amețita asta de femeie. Robu! Vine cu pași repezi 2020!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *